Dezbateri parlamentare

Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru:

"Informatizarea României, un alt eşec al ultimilor 25 de ani"

Am luat la cunoştinţă, probabil ca şi dumneavoastră, de campania demarată de ANAF, care rulează sub forma unui spot pe micile ecrane, prin care ni se aduce la cunoştinţă că statul funcţionează cu ajutorul taxelor noastre şi că noi, ca buni români ce suntem, prin plata contribuţiilor datorate către ANAF facem ca multe lucruri să fie posibile. Toţi aceşti bani colectaţi sunt, aşa cum se spune de altfel şi în spot, distribuiţi de către Guvern, cu aprobarea Parlamentului. Nimic mai adevărat, pentru că aşa spune legea. Referitor la această ultimă afirmaţie aş avea totuşi o mică observaţie: bugetul este înaintat de Guvern spre aprobare Parlamentului, dezbaterea însă este una de formă, pentru că toate propunerile parlamentarilor sunt respinse pe motiv că strategia şi prioritizarea banilor de la bugetul de stat aparţin Executivului. Aşadar, mai corect ar fi să spunem: Guvernul stabileşte bugetele instituţiilor, în ce proiecte se duc banii şi punct. Aceasta este doar o nuanţă. Vreau însă să fac referire la acele "multe lucruri" care se fac şi sunt posibile cu ajutorul taxelor şi impozitelor plătite de contribuabili.

În orice societate, cetăţeanul are obligaţia de a contribui cu taxe şi impozite, iar statul, prin politicile dezvoltate de instituţiile sale, să asigure acele nevoi generale ale cetăţeanului pe care acesta nu le poate realiza de unul singur. De aici vine probabil şi logica folosită de ANAF în campania sa. Cum garantează însă statul român bunăstarea cetăţenilor? Unde se duc banii noştri?

Oricare dintre noi ne-am dori să trăim într-un stat modern şi care să asigure servicii performante pentru a ne facilita traiul de zi cu zi. Dar pentru ce plătim? Potrivit Strategiei Naţionale de Ordine Publică 2015-2020, supusă dezbaterii pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, doar o treime din banii publici cheltuiţi anual de autorităţile centrale şi locale sunt investiţi în mod transparent, în urma unor contracte atribuite prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Nu o să-mi dau cu părerea pe marginea proiectelor care au fost finanţate într-un mod netransparent sau dubios. Pentru asta există instituţii abilitate. Mă uit însă la cele binecunoscute în spaţiul public. În cei 25 de ani au existat mii de proiecte păguboase pentru stat. Dacă s-ar contoriza, probabil s-ar putea scrie o carte, dar pentru că am vorbit de un stat modern o să mă refer la doar câteva, care au fost demarate de către autorităţi "motivate" de necesitatea eficientizării instituţiilor prin informatizarea acestora. Acest proces a început undeva prin 2001. Cât de informatizate sunt instituţiile în 2015?

Statul a demarat, pentru început, sistemul e-guvernare pentru care s-au cheltuit zeci de miliarde de euro şi care şi azi este nefuncţional. Cel mai bun exemplu îl reprezintă platforma eRomania, pentru care Ministerul Comunicaţiilor a cheltuit 8 milioane de euro. Portalul este un proiect guvernamental cu scopul de a publica informaţii despre toate localităţile. S-a dorit o interfaţă între administraţia publică şi cetăţean şi s-a obţinut un fel de blog cu informaţii incomplete, greşeli gramaticale, date neconforme cu realitatea şi aplicaţii nefuncţionale, "o operă" despre care specialiştii spun că nu ar fi putut să coste mai mult de 4000 de euro.

Mergem ceva mai în trecut şi ne amintim de Contractul privind Sistemul Educaţional Informatizat, derulat între 2001-2009, în valoare de 124 de milioane de dolari. Obiectul de bază l-a reprezentat susţinerea procesului de învăţare-predare în învăţământul preuniversitar cu tehnologii de ultimă oră. La acesta s-au adăugat alte zeci de contracte de achiziţionare de softuri derulate tot de Ministerul Educaţiei, dintre care amintim Contractul Mircosoft, în valoare de 96 de milioane de euro, derulat între 2009-2012. Azi, acestea sunt subiecte de ştiri pe la televiziunile de la noi, iar eşecul programului îl resimt exact cei cărora le-a fost adresat. S-au cheltuit sume uriaşe de bani pe elemente hardware care în prezent sunt uzate moral şi pe programe software puţin utilizate în şcoli din cauza lipsei dotărilor. Nu toate şcolile sunt dotate cu calculatoare, iar acolo unde există sunt insuficiente ca număr sau nefuncţionale.

Se tot vorbeşte de Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Nu putem însă discuta de acest subiect fără să ne amintim de Contractul integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat, în valoare de 534 de milioane de euro. S-au achiziţionat mijloace de mobilitate terestră, echipamente de supraveghere şi control la trecerea frontierei, armament, muniţie şi mijloace specifice de ordine publică, nave maritime şi echipamente specifice acestora. O adevărată afacere, o modernizare de sute de milioane de euro care nu a adus integrarea României în spaţiul Schengen, ca să nu mai vorbim de eficienţă.

Sistemul Informatic Unic Integrat al Asigurărilor Sociale de Sănătate, un factor cheie în dezvoltarea şi perfecţionarea serviciilor medicale şi farmaceutice, ne-a costat 183 de milioane de euro. Anunţat a fi lansat în 2007, amânat şi reamânat în implementare, nici azi nu este funcţional.

Să nu mai vorbim de Sistemul de management al traficului din Bucureşti (cost: 13 milioane de euro) cu acele semafoare inteligente care mai mult îngreunează circulaţia sau camere amplasate în intersecţii cu "ajutorul" cărora nici măcar identificarea unui număr de maşină în caz de accident nu este posibilă.

În 2013, Primăria Capitalei a mai făcut o nefăcută. A achiziţionat un Sistem Integrat pentru Relaţia cu Cetăţenii, în valoare de 2 milioane de euro, cu singurul scop pe care eu îl înţeleg, acela de a funcţiona, având în vedere că în trecut s-au mai cheltuit nişte milioane de lei pentru cunoscutele Infochioşcuri, un sistem informatic nefuncţional. Sorin Oprescu susţine că acest sistem este menit să reducă birocraţia, să eficientizeze şi să transparentizeze lucrările Primăriei. Încă aşteptăm ca vorbele domnului primar să devină realitate.

Reprezentanţii Ministerului de Externe, aceiaşi care susţin că nu pot implementa votul prin corespondenţă din lipsă de bani, au considerat de cuviinţă să achiziţioneze, în acest an, nişte automate de informaţii al MAE în valoare de 40.000 euro, care ar urma să fie amplasate în mai multe malluri din Capitală. De ce? Să ofere informaţii celor care urmează să plece în străinătate, pentru că este clar o necesitate să dai o fugă până în mall să citeşti nişte informaţii care pot fi accesate de pe site-ul ministerului de pe orice smartphone, tabletă, laptop/calculator.

Tot o noutate a anului 2015, dar care intră mai degrabă la categoria ineficienţă şi mai puţin la contracte păguboase, este aplicaţia realizată de specialiştii STS prin care operatorii 112 pot localiza prin GPS un apelant, cu o eroare de 20 de metri. De salutat iniţiativa, însă ea nu poate fi utilizată, pentru că reglementările europene permit localizarea doar prin intermediul releelor operatorilor de telefonie mobilă.

Informatizarea instituţiilor ar trebui să reprezinte o prioritate. Ministerele şi agenţiile au făcut însă risipă de bani publici şi europeni pentru sisteme informatice inutile sau, pur şi simplu, nefuncţionale. Nici în 2015 instituţiile statului nu comunică între ele, nu au baze de date comune, noi încă ne petrecem ore în şir pe la cozi sau ne pierdem în hăţişurile birocraţiei. În acelaşi timp, specialiştii IT din România preferă să elaboreze astfel de sisteme pentru state din afară, pentru că aici nu sunt luaţi în seamă. Sumele totale ale acestor contracte, la care se adaugă zeci de altele pe care nu le-am menţionat aici, sunt încă o dată, dacă nu şi mai mult, cât bugetul unor instituţii subfinanţate, cum ar fi Ministerul Educaţiei sau cel al Sănătăţii. Dacă am fi avut o coordonare suficientă şi coerentă în alocarea şi cheltuirea fondurilor bugetare pentru domeniul informatizării şi tehnologizării am fi putut spune că trăim într-o ţară modernă şi că multe lucruri au fost posibile cu banii pe care noi, cetăţenii, îi plătim la bugetul de stat.