Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.27/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.128 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Două sunt de ajuns";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Două sunt de ajuns"

Puterea conferită nelimitat unui număr restrâns de indivizi creează o oligarhie ce tinde să-şi conserve şi chiar să-şi amplifice statutul privilegiat prin lege.

De aceea voi depune un proiect de lege ce limitează la două numărul maxim de mandate pe care îl pot avea un parlamentar.

Realitatea politică ne arată că în ultimii douăzeci de ani am mers doar în direcţia formalizării juridice a unei situaţii informale: suntem conduşi de câteva sute de indivizi, mereu aceiaşi.

Am ajuns în momentul în care un grup social funcţionează după un statut special şi privilegiat faţă de ceilalţi cetăţeni, ceea ce pune sub semnul întrebării existenţa statului de drept.

Puterea fără nicio limitare temporală duce la abuzul de putere. Numărul nelimitat de mandate schimbă în fapt forma de guvernare a statului din democraţie în oligarhie şi s-a ajuns deja ca cea mai mare parte a puterii politice să fie deţinută la nesfârşit de un număr restrâns de indivizi. Indiferent de ce este scris în Constituţie, aceştia s-au constituit într-un grup ce tinde să-şi conserve şi să-şi amplifice statutul privilegiat prin lege.

România este condusă de prea multă vreme de o oligarhie formată din aceiaşi oameni: parlamentari cu câte cinci-şase mandate, miniştri în orice guvernare, preşedinţi de consilii judeţene, primari de mari localităţi, prefecţi, oameni de afaceri influenţi şi posesorii unor trusturi media.

Ecuaţia oligarhiei include în mod obligatoriu influenţa politică, accesul privilegiat la resursele statului, controlul media şi îmblânzirea justiţiei.

S-a creat o societate închisă, în care bogăţia se distribuie de jos în sus, de la popor spre cei aflaţi la putere, incapabilă de a asigura o conducere eficientă, în condiţiile în care promovarea nu ţine cont de criterii de performanţă, ci de cele de apartenenţă. Sunt bogaţi prin accesul facil la banii publici, mărginiţi intelectual deşi plini de titluri academice nemeritate, aroganţi şi dispreţuitori faţă de omul obişnuit şi faţă de elitele intelectuale autentice.

Poporul le-a dat mijloacele, poporul i-a validat, poporul i-a legitimat şi poporul este deranjat de faptul că în acest moment avem două categorii de cetăţeni: cei privilegiaţi, deasupra operării normale a legii şi cei aflaţi sub lege.

Sunt două modalităţi de a transforma oligarhia în democraţie. Una dintre ele este prezentată în acest demers legislativ ce limitează la două numărul de mandate pe care îl poate deţine un parlamentar.