Costel Alexe
Costel Alexe

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.128 Costel Alexe - consideraţii în legătură cu urgenţa constituirii autostrăzii Moldova-Transilvania;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Costel Alexe:

În intervenţia mea de astăzi doresc să vă reţin atenţia cu privire la cel mai important subiect din aceste zile, şi anume urgenţa construirii autostrăzii Moldova-Transilvania.

Dezvoltarea celei mai sărace regiuni a României şi a Uniunii Europene are astăzi o singură salvare, care nu ţine nici de contextul politic, nici de viitorul nostru în relaţia cu Bruxelles, nici măcar de modul în care Uniunea Europeană va reuşi să facă faţă provocărilor economice. Dezvoltarea Moldovei este perfect condiţionată de realizarea autostrăzii care să traverseze Carpaţii şi care să creeze o legătură definitivă, directă şi rapidă între Estul şi Vestul României şi între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.

Autostrada Moldova-Transilvania este la fel de urgentă şi prioritară, aşa cum era, în anii ‘70-‘80 autostrada care a interconectat cele mai importante porturi ale României de capitala Bucureşti. Fără o asemenea legătură directă, conceptul de dezvoltarea armonioasă a unei regiuni nu există.

În perioada interbelică în Europa, iar apoi în anii 50-60, inclusiv în SUA, autostrăzile au fost garanţia dezvoltării unor regiuni vaste, greu accesibile, cu relief anevoios. Marele avantaj al unei autostrăzi este acela că civilizează, modernizează şi occidentalizează, "scoate la suprafaţă", redescoperă zone economice şi le ridică repede nivelul de trai prin accesul la infrastructură, transporturi, facilităţi de multe alte tipuri.

Autostrăzile au avantajul de a crea zone investiţionale, urbanistice, de larg interes, transformă oraşele în poli de creştere, iar aceste reţele vaste de transport realizează în sine o "pânză de păianjen" care conectează şi comunităţile mici şi mijlocii, grăbindu-le dezvoltarea şi făcându-le atractive pentru investitori.

Totodată, autostrăzile favorizează principii de dezvoltare durabilă care aduc la acelaşi numitor comun şi de interes pentru investitori localităţi mari sau mici prin simplul fapt că oferă avantaje asemănătoare, numai că, pe termen lung, favorizează dezvoltarea de ansamblu pe teritorii largi. De aceea, în Europa de Vest este greu de distins despărţirea dintre mediul rural şi cel urban, tocmai pentru că autostrăzile au creat posibilitatea urbanizării şi "colonizării" prin modernizare a unor spaţii largi, în apropierea acestor drumuri.

Autostrada Moldova-Transilvania a devenit în aceste zile o prioritate pentru publicul din Moldova şi pentru politicieni. Chiar dacă liberalii au susţinut şi promovat acest proiect cu 10 ani în urmă, celelalte partide au început să vorbească despre acest subiect de câteva săptămâni, după alegerile din 16 noiembrie 2014.

În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din acest an, Klaus Iohannis, candidatul PNL, a fost singurul care şi-a asumat ca prioritate construcţia autostrăzii Moldova-Transilvania şi punerea sa ca urgenţă de grad 0 pe masa Guvernului. În rest, niciun alt candidat nu s-a arătat interesat sau dispus să promoveze un asemenea proiect de anvergură. Or, acest lucru s-a putut vedea şi în modul în care voturile de pe traseul viitoarei autostrăzi au mers către Klaus Iohannis, oamenii din aceste judeţe au acordat încredere şi sprijin pentru un candidat care a luat în considerare şi a înţeles cea mai mare nevoie a acestei regiuni.

Meritul PNL Iaşi a fost acela că a adus acest proiect la statutul de miză fundamentală a acestei campanii, demonstrând sincer că, dacă Victor Ponta ar fi câştigat alegerile prezidenţiale, subiectul autostrăzii era unul închis, de vreme ce primul-ministru, ca şef al Executivului, a fost cel care şi-a asumat redactarea Masterplanului General pentru Transport.

Un lucru devine categoric: guvernul sau guvernele care vor neglija sau se vor opune construirii acestei autostrăzi vor pierde alegerile, fie că vorbim despre alegeri parlamentare sau locale.