Dezbateri parlamentare

Domnul Paul Dumbrăvanu:

"Muzeul Naţional al Literaturii Române are nevoie de un nou sediu"

La numai câteva zile după succesul pe care campania de promovare a metodelor de combatere a sclerozei laterale multiple, renumitul "ALS Ice Bucket Challenge" l-a avut în lume, dar şi în România, am observat cu mare plăcere că pe reţelele de socializare a apărut un nou trend printre tinerii români: numirea a zece cărţi pe care aceştia le-au citit şi care i-au influenţat deosebit în formarea lor, urmată de provocarea adresată prietenilor de a numi cele zece cărţi care i-au impresionat.

Faptul că tinerii români îşi mai fac timp să citească nu poate fi decât un lucru îmbucurător. În acelaşi timp însă, "Leapşa celor zece cărţi" mi-a adus aminte de nefericitul episod prin care a trecut recent Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR), care din 8 august a rămas fără sediu. Astfel, de aproximativ o lună cele mai importante fonduri de literatură ale României, peste 300.000 de manuscrise al căror valoare ca artefacte este de peste un miliard de euro, dar ce au o valoare culturală şi istorică inestimabilă, sunt stocate într-unul dintre depozitele Casei Presei Libere.

Potrivit reprezentanţilor muzeului, MNLR a avut aproape 15.000 de vizitatori anul trecut, 10% dintre aceştia fiind străini. De asemenea, aproximativ 60% dintre vizitatorii muzeului, ce se afla până de curând în Casa Scarlat-Kretzulescu din bulevardul Dacia, erau copii şi tineri cu vârste cuprinse între 7 şi 18 ani, ce vizitau muzeul în cadrul numeroaselor programe şcolare prin care li se facilita accesul la manuscrisele originale ale unor adevărate capodopere ale literaturii române, corespondenţele scriitorilor, dar şi obiecte personale de preţ ale acestora, cum erau jobenul, papionul şi fularul lui Liviu Rebreanu.

Din păcate, deşi autorităţile ştiau de 10 ani de retrocedarea clădirii ce constituia sediul acestui muzeu către proprietarii iniţiali, indiferenţa acestora a făcut să nu se caute nicio soluţie pentru momentul când muzeul ar fi fost mutat. Astfel, acum, cea mai importantă colecţie a literaturii române este aruncată într-o camera obscură, departe de atenţia pe care o merită.

Mi-aş dori ca măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, să se facă eforturi pentru găsirea unui nou sediu al Muzeului Naţional al Literaturii Române şi îmi este greu să cred că acest obiectiv este unul irealizabil.