Dumitru Bentu
Dumitru Bentu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 septembrie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.138/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 septembrie 2006

  1. Intervenţii şi declaraţii politice ale deputaţilor:
  1.13 Dumitru Bentu - declaraţie politică intitulată "Axa";

 

Domnul Victor-Viorel Ponta:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului social democrat, următorul pe listă este domnul deputat Dumitru Bentu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Bentu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Declaraţia politică de astăzi am intitulat-o "Axa".

Apărut probabil indus, iar ulterior, deliberat, conceptul de axă marchează cu obstinaţie existenţa augustului nostru preşedinte.

Este posibil ca în anii de studiu când, vorba domnului Trandafir, învăţa după puterile sale şi se plasa în prima treime a ierarhiilor şcolare, iluminarea asupra noţiunii să fi venit dinspre axa polilor, în jurul căreia Pământul se roteşte. A aflat, prin pregătirea de specialitate, de axul motorului, care, învârtindu-se solidar cu elicea i-a conferit brevetului de navigator caratele concretului.

Peste ani, ajungând la înalte demnităţi publice, s-a răzbunat pe această piesă mecanică a motorului naval şi a neantizat-o, împreună cu întreaga flotă românească, drept pedeapsă pentru contribuţia la chinuitoarele traversade.

Şi, cum fiecare cetăţean poartă cu sine bastonul de preşedinte, domnul Băsescu a ajuns în fruntea statului român, obligat prin protocol să se adăpostească în fostele chilii ale Cotroceniului, ultimul loc pe care şi l-ar fi dorit, în contextul tumultului existenţial.

Dar, şi aici, axa îl înţepa fatidic, astfel că a fost nevoit să recurgă la o nouă licenţă salvatoare şi să accepte consilierea atât de necesară pe axa Renate Weber-Stana Anghelescu-Elena Udrea. Ce s-a ales de această construcţie se ştie, aşa că soluţia de consolare a venit din partea axei misogine - Blaga-Berceanu-Videanu. În această formă, axaologii hălăduie prin cârciumile capitalei, devenite tainiţe publice, pentru că, nu-i aşa, "in vino veritas" - susţineau urmaşii lui Romulus şi Remus.

Convins că un proiect axial de anvergură îl va proiecta într-un spaţiu admirativ de substanţă, domnul preşedinte a lansat (sper că vă mai aduceţi aminte) axa Bucureşti-Londra-Washington, luându-i prin surprindere pe coechipierii selectaţi ad-hoc şi consternând cancelariile europene. Obişnuiţi însă cu exotismele unor şefi de state, occidentalii s-au liniştit repede şi, când aud de Bucureşti, zâmbesc cu îngăduinţă.

Eşecul unei abordări nechibzuite a elementelor majore de politică externă l-a deprimat pe inovator şi remediul a fost valorificarea unei noi axe, autohtone de data aceasta, mult mai uşor de abordat - Cireşica-Golden Blitz-Potcoava.

În sfârşit, realism şi consonanţă.

Fie-ne iertat, însă, că îndrăznim a-i reaminti preşedintelui că tot un fel de axă este şi oiştea unei căruţe, care serveşte pentru a ţine cârma.

La capătul ei, atunci când şeful atelajului nu negociază corect capcanele drumului, se află gardul.

N-ar fi nici o tragedie pentru dumneavoastră, în plan strict profesional, dar căruţa nu este a dumneavoastră, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Grupul parlamentar social democrat mai are dreptul la o intervenţie în timpul prevăzut iniţial, după care, până la sfârşitul şedinţei, vom lua, prin rotaţie, câte un reprezentant al fiecărui grup.