|
Domnul Andrian-Sirojea Mihei: Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Început de sesiune parlamentară cu avertizare - cod portocaliu". Stimaţi colegi, Iată-ne la începutul unei noi sesiuni parlamentare, după o vacanţă caniculară, presărată de evenimente şi manifestări mai mult sau mai puţin politice, care au arătat încă o dată alegătorilor cum înţeleg unele partide şi unii dintre colegii noştri să îşi manifeste aşa-zisa grijă faţă de ei. Mai avem patru luni până la finele acestui an, timp în care, pentru a ne dovedi seriozitatea faţă de Uniunea Europeană, ţara noastră trebuie să organizeze alegerile europarlamentare. Dacă există încă partide care ezită între a-şi pune pe listă puţinii oameni valoroşi ori cât de cât cunoscuţi sau a-i păstra pentru scena internă, aceasta este o problemă strict a lor şi nu trebuie să constituie un motiv ascuns de tergiversare. Data a fost fixată şi sper ca toţi actorii scenei politice să înţeleagă importanţa şi necesitatea acestui act şi să nu lase interesele personale sau partinice să interfereze cu ducerea la îndeplinire în bune condiţii a acestuia. Începerea noului an şcolar, care va avea loc peste două săptămâni, se pare că a surprins iar şcolile, ca în fiecare an, nepregătite. Să fie de vină birocraţia care îi împiedică pe cei direct responsabili să acceadă la fondurile necesare? Să fie de vină lipsa de proiecte valabile şi de implicare a celor direct responsabili? Să fie autorităţile locale cele care frânează demararea activităţilor pentru fiecare caz particular în parte? Sunt prea multe verigi pe acest lanţ şi acest lucru împiedică mersul firesc al lucrărilor necesare? Este evident că nu există o bună conlucrare şi comunicare între legislativ, executiv, autorităţile locale şi directorii şcolilor şi toate aceste aspecte ar trebui să ne dea de gândit şi să ne determine să găsim soluţia optimă pentru ca elevii, la început de an, să poată intra în şcoli renovate şi curate. În aceste câteva luni, până la finalul anului, există o serie de priorităţi pe care trebuie să le tratăm cu deosebită seriozitate. Proiectul de lege privind votul uninominal, dorit teoretic de toată lumea şi totodată blocat continuu de către partide care nu îşi respectă înţelegerile asumate, este unul dintre acestea. Proiectul legii bugetului de stat va fi un alt proiect care va trebui dezbătut şi privit cu temeinicie. Există o multitudine de proiecte importante, există o mulţime de aspecte pe care fiecare dintre noi le-am sesizat în circumscripţiile pe care le reprezentăm şi care aşteaptă să fie soluţionate. Este uşor să nu faci nimic. Am văzut în ultima sesiune cât de uşor le este unora să stea pe margine şi să comenteze, să critice chiar, acţiuni cărora chiar ei le bagă beţe în roate. Este mult mai greu, însă, să ai iniţiative, să îţi asumi responsabilitatea şi să dovedeşti că îţi pasă de cei pe care îi reprezinţi. Fac astfel un apel către dumneavoastră, stimaţi colegi, să vă aplecaţi mai mult asupra problemelor serioase, asupra proiectelor care soluţionează neajunsurile cu care cetăţenii României se confruntă în fiecare zi şi să lăsăm deoparte, să marginalizăm personajele care diminuează importanţa muncii pe care o depunem şi care fac ca toate eforturile noastre să fie umbrite de cancanuri populiste şi de încercări din ce în ce mai disperate de a confisca agenda publică şi de a-şi aroga meritele pentru absolut tot ce se întâmplă în această ţară. Există un proverb chinezesc care spune că "Dacă ai 10 paşi de făcut, 9 paşi sunt jumătatea drumului." Sper să reuşim să facem al zecelea pas corect şi această sesiune să dovedească maturitatea politică a tuturor parlamentarilor acestui mandat, iar anul 2007, care a început cu intrarea României în Uniunea Europeană, să se încheie arătând Europei că suntem o ţară care îşi doreşte cu adevărat binele! Vă mulţumesc.
|