|
Domnul Mircea Irimescu: Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Bună dimineaţa! Declaraţie mea politică se intitulează "Nevoia de morală şi memorie". Stimaţi colegi, Susţineam în declaraţia mea politică de săptămâna trecută nevoia de solidaritate care se resimte în cadrul activităţii deliberative din Camera Deputaţilor. Pe lângă aceasta, sânt convins că - deşi încă demult unii susţin că morala nu este necesară în politică -, o purificare, o întărire din perspectivă morală a nivelului dezbaterilor din Camera inferioară a Parlamentului României ar fi foarte utilă calităţii muncii pe care o depunem. Şi mă grăbesc să adaug că la fel de necesară ar fi şi demonstrarea în cadrul dezbaterilor aceluiaşi for legislativ a faptului că domnii deputaţi cunosc istoria ţării noastre, întâmplările prin care a trecut acest popor de-a lungul timpului şi-şi însuşesc în mod critic faptele trecutului nostru. Pe de o parte, cele mai multe dintre abordările de astăzi din cadrul discuţiilor parlamentare specifice din cadrul Camerei se fac ca şi cum ar fi vorba despre lucruri absolut noi, unicate cu care ne fericeşte pronia cerească numai pe noi. Este limpede pentru oricine că în realitate nu este nici pe departe aşa şi că volumul de experienţă adunat în decursul timpului atât istoria noastră, cât şi a altor popoare, ar fi un capital de experienţă şi înţelepciune foarte folositor dezvoltării normale a societăţii româneşti. Pe scurt spus: n-ar fi cazul să inventăm roata atât de des pe cât o facem noi acum. De foarte multe ori ar trebui doar să adaptăm sau chiar să copiem acte normative care s-au dovedit a fi foarte utile prin alte părţi. Pe de altă parte, nu de puţine ori suntem în situaţia de a repeta greşeli din trecutul nostru recent sau mai îndepărtat. Însănătoşirea morală a vieţii publice româneşti ar avea mult mai multe şanse să se petreacă dacă chiar Parlamentul României ar oferi un model de urmat. Ar fi de subliniat şi unele exemple din domenii practice. De exemplu situaţia de criză economică în care ne aflăm, în care ar fi benefică analiza unor situaţii similare cu care s-a confruntat ţara noastră în secolul trecut. Şi în domeniul fiscal ţara noastră are un preţios capital de experienţă care n-ar trebui neglijat. Nu în ultimul rând, derapajele morale de care sunt acuzaţi în presă şi în discuţiile curente dintre români unii dintre aleşii naţiunii poate n-ar mai avea loc dacă fapte şi personaje negative ale trecutului nostru ar fi cunoscute, judecate şi criticate public aşa cum s-ar cuveni. Efecte ale unor năravuri şi moravuri malefice societăţii noastre ar avea şansa de a fi diminuate sau chiar eliminate dacă s-ar face recurs mai des la valorile trecutului. Chiar condamnarea unor regimuri politice şi a doctrinelor care ne-au adus imense prejudicii se face la noi mai mult formal, fără urmări practice în activitatea noastră. Pentru a ilustra cele spuse mai sus vin cu un exemplu concret petrecut chiar săptămâna trecută. O prestigioasă revistă culturală din Bucureşti ne semnalează situaţia în care a ajuns revista "Memoria", publicaţie care de douăzeci de ani se străduieşte să aducă în viaţa publică a României lecţia trecutului recent şi morala de care avem acum atâta nevoie. Revista nu mai poate apărea pentru că i s-a tăiat întreaga subvenţie de care beneficia din partea statului prin Administraţia Fondului Cultural Naţional. Este criză şi s-a găsit de cuviinţă să se suprime anume această publicaţie. Degeaba insistă redacţia revistei asupra necesităţii apariţiei ei, cei îndrituiţi să decidă consideră "că este destul: nu ne mai trebuie trecut, nu ne mai trebuie amintirea suferinţelor, a jertfelor şi a eroismului, nu ne mai trebuie memorie" (fragment din comunicatul de presă al redacţiei revistei). Trist moment. Nu-mi mai rămâne decât să declar că subscriu total ideii susţinute de revista "România literară" care a luat şi ea atitudine în această chestiune. "Refuzarea cererii de finanţare a revistei "Memoria" reprezintă ceva mult mai grav decât un accident într-o activitate funcţionărească sau un capriciu al unor evaluatori, şi anume un atentat la conştiinţa societăţii româneşti, o complicitate cu cei care acţionează pentru mancurtizarea ei." Poate aude cineva şi atunci mai putem spera. Vă mulţumesc.
|