Daniel Tudorache
Daniel Tudorache

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.75/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.132 Daniel Tudorache - declaraţie politică intitulată "Klaus Iohannis, suspect de fals şi uz de fals";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Daniel Tudorache:

"Klaus Iohannis, suspect de fals şi uz de fals"

A venit un nou an decisiv pentru scena politică şi socială a României, a venit un an care promite să aducă schimbare şi noi perspective.

Marea necunoscută este încă reprezentată de numele candidaţilor la cea mai înaltă funcţie în stat. Şi acum, ca şi săptămâna trecută pot doar să spun că în formularea ipotezelor folosim multe variabile.

O figură nouă, care răsare în mijlocul discuţiilor despre prezidenţiabilitate, este primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Îmi permit să deschid subiectul prin a afirma că toate acele calităţi care transformă un om politic într-un bun primar nu sunt întotdeauna suficiente pentru a transforma un primar într-un bun preşedinte.

Fără a-i contesta realizările ca primar, sunt de părere că nu doar că Iohannis nu mi se pare pregătit să facă faţă unei campanii prezidenţiale, dar nici nu mă convinge că ar fi suficient de curat şi motivat să participe la această campanie.

Dacă funcţia de primar îi aducea numeroase avantaje de imagine, posibilitatea participării sale la campania electorală pentru prezidenţiale ca unic reprezentant al dreptei este o mişcare periculoasă, care aduce în prim-plan toate "bagajele" cu care acest purtător al legendei nemţeşti vine după el.

Vorbim aici despre mafia imobiliară care este în floare şi în fosta capitală culturală europeană, iar Klaus Iohannis este nimeni altcineva decât o figură marcantă atunci când se vorbeşte despre retrocedări ilegale, achiziţii dubioase şi tot felul de astfel de fărădelegi.

Perioada de precampanie este destinată marilor dezvăluiri, atentelor cercetări şi surprizelor de proporţii, iar domnul Iohannis nu conteneşte să ne surprindă.

Cine îl poate categorisi ca fiind credibil când tot ceea ce continuă să iasă la suprafaţă trădează trădare şi încălcarea sistemului? Unde şi când putem vorbi de trăsăturile acelea caracteristice unui redutabil candidat al dreptei în cazul primarului Sibiului? Unde şi când putem stabili, nota şi parafa faptul că ne-a convins că este un prezidenţiabil veritabil când tot ceea ce aflăm despre Domnia Sa este că nişte decizii nu tocmai corecte luate cu ceva vreme în urmă se întorc să îl bântuie?

Faptele sunt următoarele: preşedintele PNL nu s-a sfiit să comită falsuri în declaraţiile de avere depuse periodic în calitate de primar al Sibiului, a câştigat 200.000 de euro de pe seama unor imobile cumpărate în baza unor acte false, a fost participant din umbră la un simulacru de cercetare penală în anul 2000 şi aşa mai departe

Stimaţi colegi, eu nu sunt convins!

Nu pot susţine sau aplauda sau măcar înţelege candidatura unui individ de o calitate morală îndoielnică, a unui politician care profită de funcţia sa. Klaus Iohannis nu este credibil ca prezidenţiabil.

Închei cu o frământare personală. Dacă acest primar s-a folosit de funcţia sa pentru a da tunuri imobiliare, acest om, din funcţia de preşedinte, de ce ar fi capabil?