Dezbateri parlamentare

Domnul Cezar Cioată:

"Ne dorim copii olimpici, sau inteligenţi?!"

Fiecare an şcolar începe cu o provocare. Aceea de a fi mai buni, de a organiza sistemul mai bine decât în anul şcolar precedent, de a avea rezultate mai bune. Ministru, inspectori, profesori, elevi - toţi încearcă, în fiecare an şcolar, un nou program, un alt manual, o altă metodă de predare. Fiecare an şcolar aduce alte reguli, fiecare ministru vine cu o altă reformă.

Încercăm să reinventăm roata în fiecare an. Rezultatele obţinute la diferitele olimpiade, mai ales la cele internaţionale, ne păcălesc cu iluzia unui sistem educaţional performant. Ne este greu să acceptăm analfabetismul, procentul mic de promovabilitate, conduita imorală a unor profesori, dezinteresul elevilor pentru şcoală.

Soluţia se află în alte sisteme de învăţământ, care nu au experimentat atât de mult ca cel românesc. Dar, din motive pe care nu le înţeleg, nu vrem să punem în aplicare un sistem care are rezultate vizibile. Sistemul de învăţământ românesc a dat câteva valori internaţionale - olimpicii noştri, cu care ne mândrim. Dar aceştia au plecat deja pe alte meleaguri pentru a-şi continua studiile sau pentru a fi într-un sistem de cercetare care primeşte şi finanţare. Noi rămânem cu analfabeţii, cu elevii care nu au promovat examenul de maturitate pentru că nu sunt motivaţi să obţină această diplomă, cu elevii nefericiţi care îşi doresc burse în străinătate.

În general, oamenii sunt reticenţi când vorbim despre schimbare. Dar nu ne dorim schimbare. Ne dorim evoluţie. O reformă începută trebuie consolidată. Trebuie să avem răbdarea de a aştepta rezultatele înainte de a începe o nouă reformă. Prioritară este stabilitatea. Ne dorim un ministru care să nu fie schimbat în funcţie de rezultatul examenului de maturitate, un tehnocrat care să-şi poată demonstra calităţile într-o perioadă de timp suficient de lungă.

Un alt factor important este cel economic, al gestionării resurselor financiare. Un salariu motivant, studii universitare gratuite, mai multă practică pedagogică, cu accent pe latura psihologică a implicării sale la clasă, ar fi în beneficiul elevilor. Profesorul trebuie să-şi dezvolte capacitatea de empatie şi de a comunica şi cu elevii. Cum să-şi motiveze un profesor elevii dacă nici el nu este motivat?! Activitatea profesorului a fost etichetată ca fiind superficială şi redusă la 4 ore. Din păcate, în unele cazuri este şi adevărat. Acele cadre didactice ajunse la catedră printr-un concurs de împrejurări, slab pregătite se implică prea mult în aspectele birocratice, nefolositoare.

O altă etichetă este cea pusă elevilor. Nu trebuie să existe elevi buni şi elevi slabi pregătiţi, cum nici statutul social al părinţilor nu trebuie să aibă relevanţă. Ierarhizările acestea, cea mai bună şcoală, cel mai bun profesor, cel mai bun elev nu aduc rezultatele aşteptate. Ne dorim 3, 10, 50 de elevi foarte buni sau ne dorim copii inteligenţi, capabili să facă faţă lumii în continuă dezvoltare?! Sistemul educaţional nu trebuie să fie unul elitist şi nu urmărim să producem genii, ci atingerea unui nivel general mediu cât mai înalt. De ce nu putem să-i acordăm aceeaşi atenţie unui elev care a avut un start nefericit în viaţă? De ce trebuie etichetaţi ca fiind orfani, săraci sau dezinteresaţi?!

Anul acesta şcolar a intrat în vigoare un regulament intern strict. E o metodă potrivită pentru situaţia în care ne aflăm. Dar nu ar fi mai bine dacă elevii noştri ar veni cu plăcere la şcoală?! Dacă ar respecta nişte reguli minime, de plăcere, fără a fi constrânşi?!

E uşor să criticăm un sistem care are deja prea multe hibe. Unele aspecte trebuie reformate: valorizarea şi formarea profesorilor, studii pedagogice gratuite, un învăţământ vocaţional foarte bine pus la punct, cu servicii de consiliere, mese calde în şcoli şi un învăţământ egalitar. Oare suntem pregătiţi pentru trăsăturile cheie ale educaţiei: cunoştinţele şi modul în care învăţăm? Devin din ce în ce mai importante competenţele legate de gândirea creativă, de creativitate şi de inovare. În şcoala tradiţională li se cere elevilor să ştie răspunsul corect la întrebare, în şcoala modernă pornim de la premisa că nu ştim care este răspunsul corect, trebuie să explorăm împreună.