Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.27/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 martie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.133 | Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "La ce sunt bune partidele?"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"La ce sunt bune partidele?" S-avem găleţi, cizme şi lipitori de afişe. S-avem apă de la robinet mai scumpă decât cea de la magazin. S-avem pace şi prosperitate pentru parlamentari. S-aibă cine să ne fure, cine să ne violeze, cine să ne omoare, iar partidele să le graţieze faptele, de milă, că sunt bolnavi şi nu pot să suporte regimul de detenţie, na! Ar circula totuşi un zvon, cum că la alungarea din Rai a perechii păcătoase, Dumnezeu era aşa de furios încât a ordonat şarpelui să alcătuiască primul partid împreună cu mărul. Ştiţi povestea - nr.1 şi nr.2... Pe urmă, şerpii s-au înmulţit, merele s-au umplut de viermi. Şi tot aşa, partid după partid, pedepsesc păcătoşii alungaţi din Rai. Dar asta e de bine? Sunt sigur că o să mă-ntrebaţi. Păi, dacă decizia a fost luată în Rai... Ce credeţi că degeaba se consultă partidele la Cine de Taină, la care noi n-avem acces? Mai în glumă, mai în serios, această întrebare ar putea genera un răspuns cu consecinţe dramatice şi chiar revoluţionare, atunci când cetăţenii-guvernaţi ar gândi cu capetele lor, în interesul lor, pentru că guvernanţii din partide gândesc cu capetele şefilor lor şi numai pentru propriul interes. |



