Mihai Baltă
Mihai Baltă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.115/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 noiembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.134 Mihai Baltă - marcarea a "125 de ani de învăţământ economic şi comercial la Botoşani";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Mihai Baltă:

"125 de ani de învăţământ economic şi comercial la Botoşani"

Manifestările dedicate împlinirii a 125 de ani de învăţământ economic şi comercial la Botoşani, desfăşurate sub auspiciile Colegiului economic "Octav Onicescu" din Botoşani, au reunit personalităţi remarcabile ale vieţii economice româneşti, profesori universitari, economişti de prestigiu, cadre didactice, reprezentanţi ai Camerelor de comerţ, delegaţi ai Şcolilor Comerciale din Cernăuţi.

Manifestările au inclus simpozionul "Învăţământul economic şi comercial din Botoşani în ceas aniversar", lansări de cărţi, expoziţii de numismatică şi filatelie şi, nu în ultimul rând, o serie de activităţi metodico-ştiinţifice, educative, cultural-artistice, sportive care au inclus cadrele didactice şi elevii colegiului. Au fost evocate pagini de istorie a învăţământului, adevărate pagini de istorie a comunităţii din Botoşani, a Nordului Moldovei, vatră de istorie românească.

În acelaşi timp a fost evocată personalitatea de prestigiu a academicianului Octav Onicescu - matematician şi economist născut la Botoşani, deputat de Botoşani - rolul determinant pe care 1-a avut în dezvoltarea învăţământului românesc şi implicarea sa în viaţa economică a României.

Alături de personalităţi politice, ştiinţifice şi militare, Octav Onicescu a semnat un vibrant apel adresat opiniei internaţionale pentru susţinerea intereselor supreme ale României împotriva Dictatului de la Viena din 1940. Autor de lucrări ştiinţifice şi excelent memorialist, Octav Onicescu şi-a expus succint punctul de vedere privind creaţia ştiinţifică şi viitorul, astfel: "Creaţia ştiinţifica, întocmai ca şi arta, închide ceva din absolutul rece al existenţei, aşa încât legea viitorului, deci a tinerilor de azi, are următorul enunţ: veţi crea, veţi avea; nu veţi crea, nu veţi fi!".