Dezbateri parlamentare

Domnul Vasile Popeangă:

"Băncile nu renunţă în România la politica profiturilor uriaşe cu risc minim"

Fie măcar şi teoretic, dezvoltarea unei firme prin finanţarea peste nivelul resurselor proprii stimulează consumul, clienţii putând să cheltuiască mai mult decât veniturile obţinute şi nu în ultimul rând poate sprijini guvernul la echilibrarea deficitului bugetar. Acest lucru se poate obţine prin credit, care mobilizează economia.

Din păcate, de o bună perioadă de timp, băncile de la noi nu se mai înghesuie să acorde credite firmelor şi cu atât mai puţin persoanelor fizice. Creditarea în lei stagnează în raport cu anul trecut în jurul valorii de 49 de miliarde de lei, în timp ce creditarea în valută a scăzut cu peste două miliarde. Însă, ca să fie şi mai greu de obţinut creditul, iar pe de altă parte avantajele băncii să fie cât mai substanţiale, acestea subevaluează potenţialul afacerii finanţate, iar garanţiile suplimentare cerute sunt supraevaluate.

Soluţia pentru lipsa cronică de capital în piaţă poate apărea dinspre fondurile de garantare sau băncile de stat. Însă acestea sunt prea preocupate de salariile proprii ori de acordarea de credite preferenţiale în afara regulilor comune, cu substrat politic, aşa cum demonstrează şi ultimul caz de creditare notoriu al CEC, care a acordat în timp record un împrumut de peste un milion de euro fiicei preşedintelui în vederea achiziţionării de teren agricol.

În România, băncile nu vor să renunţe la politica de a obţine profituri mari şi sigure cu un risc cât mai scăzut. Principiu economic sănătos altminteri, dar până la un punct şi nu atât timp cât se face pe spatele sănătăţii economice pe termen lung. Pentru că o astfel de metodă sugrumă economia. Este suficient să ne uităm la modul în care finanţează aceleaşi bănci firmele din ţările-mamă, ca să pricepem că discriminarea este la limita nepăsării, la limita neîndeplinirii rolului pentru care au fost create băncile. S-a preferat - iar aici este o bilă neagră şi pentru autorităţile statului - ca ministerele să se împrumute de la băncile care mai mult pentru împrumutat statul mai stau pe aceste meleaguri, în loc să se caute soluţii alternative şi mai convenabile, întrucât realitatea arată că dobânzile pe care le iau băncile străine sunt mai mari dacă împrumuturile ar veni din alte surse.

În continuare suntem trataţi ca o ţară de mâna a doua, în care oricine îşi poate face de cap cum doreşte, atâta vreme cât are bani în buzunar şi poziţii de oligopol, pentru că regulile în România sunt mai mult decât flexibile. Iar dacă privim la scară mare, putem vedea că tot cine ne-a cumpărat sau dărâmat industria, implicit economia, acum ne condiţionează, ne îngreunează sau chiar împiedică refacerea ei, caz în care din ce în ce mai multă lume se întreabă, de fapt, ce planuri are Uniunea Europeană pentru România, ştiut fiind că băncile, mai ales cele străine, care au sursele lor de informaţii foarte bine puse la punct, sunt cel mai sensibil barometru al politicilor internaţionale, de anvergură.

Aşadar, dacă Europa îşi schimbă atitudinea în ce ne priveşte, poate n-ar fi rău să ţinem cont şi de acest lucru...