Dezbateri parlamentare

Domnul Vasile Popeangă:

"Blestemul bogăţiei din adâncuri"

Ţara noastră a fost dăruită de Dumnezeu cu resurse naturale pentru care alţii ar fi în stare să ucidă ca să le obţină. De peste două mii de ani s-au cărat de pe aceste meleaguri bogăţii cât pentru mai multe ţări. Dar tot încă de pe atunci, lăcomia altora ne-a adus numai nenorociri, în principal războaie.

Nu suntem singura ţară din lume cu o uriaşă avere în adâncuri, însă, cea mai apropiată de noi, ca soartă, pare să fie Congo. Una dintre cele mai bogate în resurse ţări din lume, Congo este mai mereu pe ultimele locuri la capitolul dezvoltare umană, după cum raportează chiar organismele ONU. Aici, chiar şi cei mai norocoşi locuitori trăiesc în sărăcie şi principala grijă a oamenilor este supravieţuirea. Ca să beneficieze de aceste resurse, încă din secolul XV, portughezii - europeni de-ai noştri, cu papion - s-au gândit că cel mai uşor ar fi să instaureze o stare de anarhie generală. Aşa că au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să desfiinţeze orice forţă politică locală ce ar fi putut pune ordine în lucruri şi care le-ar fi împiedicat eforturile de stăpânire. Rebelii au primit astfel bani şi arme, armatele congoleze au fost înfrânte, regii asasinaţi şi elitele locale măcelărite, încurajându-se secesiunea.

Pare cunoscut scenariul? Câştigător Băsescu, deşi din urne ieşise Năstase. Primire de formă în Uniunea Europeană, dar nu şi în spaţiul Schengen. Raport MCV ca frână permanentă. Menţinerea lui Băsescu la cârmă împotriva voinţei poporului român. Menţinerea astfel a României ca stat contributor net, dar cu acces cât mai limitat la resursele financiare ale Uniunii...

Congo a devenit cel mai mare furnizor mondial de cauciuc. Cu toate acestea, Congo este una dintre naţiunile cel mai greu încercate. Belgienii (alţi europeni cu papion...) au fost primii care au observat imensa oportunitate din colectarea cauciucului şi au făcut tot posibilul să pună mâna pe el, folosind forţa. Elitele belgiene aveau grijă să ţină totul sub control prin crime, teroare şi negarea oricăror facilităţi.

Cu România a fost mai simplu: a fost suficient ca, după 1990, să ni se stârnească pofta de a sta la masa bogaţilor Europei, uitând că noi n-am fost niciodată imperiu, deci că nu prea avem ce căuta la acelaşi nivel, pentru că nu avem aceeaşi mentalitate. Şi astfel, cu mirajul de a juca în liga mare, ni s-au luat una după alta cele mai rentabile fabrici. S-au cumpărat uzine pe preţuri de butic. Care nu ne-au putut fi luate, au fost falimentate şi dărâmate, ca să nu mai fie o concurenţă pentru prietenii europeni. Apoi a venit rândul resurselor naturale.

În aceste zile asistăm la nişte scandaluri ce au împărţit societatea românească în două: Roşia Montană şi gazele de şist. După ce anterior dădusem pe nimic petrolul şi gazele din Insula Şerpilor, chiar înainte de a ajunge în posesia României, ca şi petrolul şi gazele din România, date iarăşi pe nimic OMV - acel peştişor care a înghiţit o balenă şi de peste 10 ani dă preafericit din codiţă...

Şi în Congo mineritul a avut efecte negative. În Primul Război Mondial, o bună parte din armele folosite erau produse din metalele extrase din Congo, în special cupru. În cel de Al Doilea Război Mondial, uraniul folosit în bombele nucleare folosite asupra oraşelor Hiroshima şi Nagasaki a provenit tot dintr-o mină din sud-estul ţării. Libertatea din Vest a fost astfel apărată cu resurse congoleze, în timp ce negrilor din ţară le era interzis să voteze şi să formeze uniuni sindicale sau asocieri politice.

Era în interesul marilor puteri să îi menţină la un nivel cât mai de jos, pentru a-i putea controla mai uşor. Faptul că nu există nicio elită locală înseamnă că nimeni nu ar fi avut curajul să revendice ţara. Consecinţa? Independenţa din 1960 a fost astfel un dezastru. Ţara se dezintegra şi încercarea armatei de înlăturare a conducătorilor belgieni a fost sortită eşecului. Elitele din Belgia au avut grijă să îi înlăture pe toţi aceia care ar fi putut fi capabili să conducă ţara şi să le pună probleme. Pare cunoscut?

Aurul dacic a repus pe picioare imperiul roman. Aurul şi argintul românesc au ajuns mult timp să împânzească toată Europa şi o bună parte din Orientul Apropiat. Petrolul românesc a alimentat o bună bucată de timp motorul maşinii de război germane. Mult petrol, aur şi grâu au luat calea URSS, ca răsplată că ne-au răpit Basarabia. Acum, tot petrolul, gazele, aurul şi celelalte minerale din pământul ţării sunt cele care atrag ochii Occidentului, nu inteligenţa românilor, frumuseţea fetelor ori miile de locuri în care turismul ar putea face bani la fel de buni.

Congo, unul dintre cele mai bogate state ale lumii, ajuns la mila Occidentului. Oamenii continuă să moară de foame şi de boli pe care nu reuşesc să le controleze, din cauza lipsei de bani. Instabilitatea politică există în continuare, sistemul medical depinde de ajutoare şi donaţii, drumurile au dispărut aproape în totalitate, marile oraşe nemaiavând acum căi de acces între ele. Noul regim se dovedeşte a fi la fel de lacom ca şi precedentele. Ceea ce era odată un stat puternic, cu sisteme judiciare şi de educaţie bine puse la punct şi o groază de oportunităţi provenite din zăcămintele pe care le adăpostea, este acum la mila altora. Parcă descriem România la mila FMI!

Europenii noştri, de dragul cărora suntem în stare să ne tăiem şi o mână, dornici să se îmbogăţească de pe urma unor resurse care nu le aparţineau, au avut grijă ca această ţară africană să cunoască o involuţie de neimaginat. În consecinţă, deşi deţine rezervele uriaşe de minerale care i-ar putea asigura bunăstarea, paradoxal, tocmai această bogăţie a adus ţării numai nenorociri. Avem şi noi în bătătură o Europă care nu ne prea iubeşte, dar care e îndrăgostită de resursele noastre naturale. Ce trebuie să facem ca, în ciuda perspectivelor, să nu avem aceeaşi soartă ca şi Congo?