Dezbateri parlamentare

Domnul Toader Dima:

"De ce nu mai cultivăm plante furajere româneşti?"

Declaraţia mea politică face referire la domeniul cercetării în agricultură şi la situaţia institutelor şi staţiunilor de cercetare în domeniu. Ştim cu toţii cât de importantă este agricultura, ce posibilităţi de dezvoltare şi obţinere de importante venituri sunt în acest domeniu. Ştim câtă atenţie acordă Uniunea Europeană acestui sector economic în noul său Program Agricol Comun pentru 2014-2020. Iar succesul în acest domeniu foarte competitiv este dat de o cercetare dezvoltată şi aplicată nevoilor locale ale agriculturii.

Problema pe care vreau să o scot în evidenţă astăzi, doamnelor şi domnilor deputaţi, este tot mai slaba prezenţă în piaţă a produselor cercetării româneşti. În ultima vreme, agricultura României a atins un nedorit record, prin importul de seminţe de plante furajere în proporţie de peste 90%. Am să vă dau un singur exemplu - la cultura de trifoi alb se seamănă numai seminţe produse în Australia şi Noua Zeelandă.

Vă amintesc că acum 15-20 de ani, întregul necesar de sămânţă era asigurat la toate culturile numai din producţia internă, iar suprafeţele cultivate cu plante furajere erau de cel puţin două ori mai mari.

Nimeni nu spune că astfel de importuri nu ar fi bune, numai că vorbim de soiuri care nu sunt mereu adaptate condiţiilor locale de climă. Iar asta explică uneori slabele producţii în zootehnie, domeniu care este legat direct de cultivarea plantelor furajere.

Introducerea unor soiuri străine, provenite din alte zone, cu condiţii climatice diferite, fără a fi testate, a condus, pe de o parte, la înlăturarea unor genotipuri autohtone performante şi foarte bine adaptate la condiţiile specifice din România, iar pe de altă parte la diminuarea drastică a veniturilor din ferme, care cu greu supravieţuiesc. De asemenea, odată cu creşterea ponderii cantităţilor de seminţe din soiurile de provenienţă străină, netestate în condiţiile din România, a crescut şi vulnerabilitatea speciilor cultivate la atacul unor buruieni, boli şi dăunători.

În Uniunea Europeană, 80% din producţia de cereale nu este consumată ca atare, ci este folosită pentru furajarea animalelor, ceea ce înseamnă plusvaloare pentru fermieri. Iar zootehnia este motorul agriculturii româneşti. Numai că nu se poate face zootehnie fără plante furajere, iar culturile acestea au nevoie de seminţe. Avem nevoie să încurajăm creşterea animalelor. Iar pentru asta trebuie să producem furaje de calitate la un preţ de cost cât mai redus. Toată lumea ştie că preţul furajului se reflectă direct în produsul final (carne, lapte etc.). Modernizarea agriculturii înseamnă şi producerea seminţelor de plante furajere din soiuri româneşti, care provin din vechile populaţii locale, adaptate perfect climatului destul de capricios de la noi.

De aceea, doamnelor şi domnilor deputaţi, e nevoie de cercetare în domeniu, e nevoie de susţinerea şi încurajarea institutelor şi staţiunilor de cercetare agricolă, atâtea câte mai are România. La ora actuală, ameliorarea plantelor furajere pentru crearea de soiuri se mai face doar în câteva institute şi staţiuni de cercetare: ICDA Fundulea, ICDP Braşov, SCDP Timişoara, SCDP Vaslui, SCDA Livada, SCDA Lovrin şi SCDA Suceava.

Din păcate însă, în lipsa resurselor financiare, aceste institute şi-au diminuat drastic activităţile de cercetare şi în acest domeniu, astfel că numărul cercetătorilor care lucrează la acest program a scăzut, la nivel de ţară, la zece, iar vârsta medie a acestora este de peste 50 de ani. Prin comparaţie, în Franţa, numai pentru ameliorarea unei singure specii lucrează peste 100 de cercetători! De asemenea, prin diminuarea suprafeţelor de cultivare, a bazei materiale şi tehnice, cât şi a personalului specializat, aceste institute de cercetare nu mai pot realiza nici măcar menţinerea în cultură a propriilor soiuri create, până la nivelul de prebază.

Dacă această situaţie continuă, în următorii ani va apărea riscul pierderii definitive a unor fonduri importante de germoplasmă, în special la plantele furajere, unde aceasta se bazează foarte mult pe ecotipurile valoroase provenite din flora spontană.

Aş mai aminti de Staţiunea de la Podu Iloaiei, din judeţul Iaşi, care era singurul laborator din România pentru testarea soiurilor de ierburi folosite la combaterea eroziunii solurilor, aflat acum în paragină. Sau aş putea să vă vorbesc de Staţiunea de la Perieni, din judeţul Vaslui, dedicată tot combaterii eroziunii solului, cea mai performantă din ţara noastră, dar care abia mai supravieţuieşte. Şi aş aminti şi de Staţiunea pentru Ameliorarea Pajiştilor de la Vaslui, închisă la ora actuală.

Acum e nevoie de ajutorul nostru. Dacă noi abandonăm cercetarea agricolă, institutele şi staţiunile de cercetare, ne întrebăm cum s-ar putea dezvolta un sector de bază, aşa cum este zootehnia? Să nu ne mirăm că firmele din străinătate au cucerit piaţa românească a seminţelor, inclusiv cele de plante furajere. E nevoie de susţinere politică, astfel încât acest sector economic să aibă parte acum de o finanţare pe măsură.