Dezbateri parlamentare

Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru:

"N-ai carte, dar... poate ai parte!"

"Ai carte, ai parte", faimosul proverb, deseori folosit pentru a ilustra importanţa educaţiei în evoluţia personală a fiecăruia dintre noi, devine istorie. În anul şcolar 2014-2015 deviza este alta: "N-ai carte, dar poţi avea parte". Nu este o adaptare personală a zicalei, este rezultatul ultimelor acţiuni întreprinse de actualul ministru al educaţiei, susţinute şi girate de şeful său pe linie ierarhică, premierul Victor Ponta.

Aşadar, a început un nou an şcolar. Odată, ziua de 15 septembrie reprezenta amintirea primului clopoţel, întâlnirea cu doamna învăţătoare sau luarea în primire a abecedarelor. În anul 2014, prima zi de şcoală reprezintă un continuu breaking-news la jurnalele de ştiri, despre cum sute de mii de copii sunt primiţi în şcoli dărăpănate, cu toalete în curte şi fără autorizaţie de funcţionare, despre şcoli în care lipsesc cu desăvârşire manualele, iar dascălii sunt nemulţumiţi de felul în care sunt trataţi de societate. În 2014, ne lovim de nepăsare. Mii de copii încă străbat distanţe lungi prin noroaie şi zăpezi pentru a ajunge la şcoală, părinţii abia dacă îşi permit să le asigure necesarul minim de rechizite şi îmbrăcăminte, iar rata abandonului şcolar şi aceea a analfabetismului ating cote istorice. Cu toate acestea, în lumea actualului prim-ministru, toţi copiii au computer personal şi telefon cu Internet.

Asemeni unui coşmar care se tot repetă, revenim, an de an, în septembrie cu aceleaşi probleme nesoluţionate. În România anului 2014, nu există o strategie pe termen lung, se experimentează an de an, iar principalul beneficiar al sistemului - elevul - este lăsat undeva în urmă, pentru că nu există un interes real de a-l ajuta să se dezvolte şi să-şi găsească adevărata vocaţie.

Din păcate, guvernanţii actuali şi cei care s-au tot perindat pe la putere în ultimii ani şi în ale căror mâini au stat frâiele educaţiei, nu au conştientizat că piatra de temelie a dezvoltării durabile a unei societăţi o reprezintă educaţia. În permanentă schimbare, sistemul educaţional nu a reprezentat niciodată o adevărată prioritate, dimpotrivă, a fost calul de bătaie în fiecare campanie electorală, ca apoi să fie uitat prin sertarele economiei naţionale cu un maxim de 3% din PIB. Şcoala românească nu are o idee foarte clară asupra viitorului, nu are planuri şi nici nu ştie dacă va avea prea curând. Azi, dacă înveţi şi treci examenul de bacalaureat, poţi fi student, dacă nu-l treci, eşti un student în devenire. În acelaşi context, mediocritatea este promovată de conducători mediocri pentru care lupoaica şi vulpea au construit împreună Roma antică.

Nelson Mandela spunea: "Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea". Mă întreb: oare când cei care ne guvernează îşi vor da vălul nepăsării şi al ignoranţei de pe ochi şi vor conştientiza adevărul din aceste cuvinte?