Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.15/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.139 | Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Lacrimi îngheţate"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Lacrimi îngheţate" De fapt, piloţii nu mor. Ei doar decolează! Ruşine Ponta! Ruşine Duşa! Ruşine Mănescu! Ruşine Stroe! Pentru politica guvernamentală. Ei au făcut o celulă, dar o celulă de băut şi de mâncat. Celula de criză, pe care trebuiau să o facă potrivit legii a fost, dar nu la guvern, ci la cârciuma de lux Trattoria Il Calcio, alături de miniştrii şi baronii PSD. Clasic, atunci când nu fac turul televiziunilor sunt la restaurant cu gaşca, iar când se anunţă vreun cod roşu, ei joacă baschet... Îi duruse undeva de această dramă... altfel ar fi mobilizat armata! Aveau un radar NATO performant în zonă! Oamenii aceia au murit cu zile, iar acum propaganda regimului spune că erau aproape morţi când au aterizat forţat sau că mureau oricum, cu sau fără hipotermie. Ce scuză ieftină! De aparatele SRI de localizare nu spune nimeni ceva! Dacă ar fi fost un mare mahăr politic sau de alt tip, ar fi trimis până şi armata salvării naţionale elicoptere. Avionul din hangar, paraşutişti, şenilate, tancuri de munte, păşitori pentru poteci înguste, Arafat ar fi venit în 30 de minute la Cluj şi nu ar fi dat sms, ci telefoane, iar acolo ar fi fost medici specialişti şi nu studenţi de anul IV sau rezidenţi de anul doi. Am constatat timp de şapte ore, deşi bănuiam cu toţii, că nu mai exista decât impostura în ţară, la orice nivel. Cum intervenea un de-serviciu sau ne-guvernaţii, puteai să faci oricând un film cu proşti! Mai avem o speranţă să apucăm vremuri normale în ţara asta, cât ne mai lasă să trăim? Nu ştiu cât ne mai lasă să trăim, dar ştiu ce trebuie făcut. Trebuie tăiată siguranţa politicienilor că ne rezolvă ei doar dacă îi votăm. Trebuie ca oamenii valoroşi şi competenţi să se implice. Degeaba comentăm ca babele la coadă şi nu facem nimic. De aceea, cred că fiecare dintre voi are toate calităţile pentru a fi preşedintele României şi vă solicit tuturor oamenilor, tuturor celor care vor să taie apetitul acestor incompetenţi siguri de victorie, să ne sprijine. Eu, împreună cu milioanele de oameni ce simt astăzi româneşte, vă voi acorda votul meu şi vă voi da speranţa. Nu cred că vă veţi da la o parte dacă vreţi şi voi să ne luăm ţara înapoi. De fapt, piloţii nu mor. Ei doar decolează! |



