Octavian Bot
Octavian Bot

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 martie 1998

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 10 martie 1998

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.14 Octavian Bot - prezentarea unei alianţe - Federaţia Liberală.  

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Octavian Bot are cuvântul şi este ultimul vorbitor la acest program. Aveţi cuvântul.

Domnul Octavian Bot:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După mai bine de 8 ani de la instaurarea democraţiei politice, a pluripartidismului în România, viaţa noastră politică stă sub semnul disputelor pasionale, măcinată de confruntări inutile, pe alocuri chiar duşmănoase.

Pentru atingerea unor obiective pe termen scurt sau lung, alianţele se fac şi se desfac cu repeziciune, generând un acut sentiment de insecuritate politică. Una din cauzele acestui fenomen mi se pare a fi realizarea acestor alianţe în mod conjunctural, rezultând o mixtură de programe, cuprinzând idei şi principii politice diferite, a căror armonizare este deoseori dificilă, uneori chiar imposibilă.

Istoria de câteva luni a disputelor din cadrul coaliţiei de guvernare mă scuteşte de orice comentarii. În contextul existenţei acestor alianţe, mai mult sau mai puţin viabile, a luat fiinţă Federaţia Liberală, ca o alianţă de tip doctrinar, capabilă să ofere o alternativă la guvernele ce s-au succedat după decembrie 1989.

Forţa Federaţiei Liberale constă în gruparea liberalilor în jurul unei doctrine, ceea ce poate da coerenţă unui program de guvernare. Federaţia este concepută drept cadru de înfruntare şi armonizare a unor idei, la care să participe doar cei îndreptăţiţi, liberalii.

Apariţia Federaţiei Liberale nu înseamnă o înregimentare, o înrolare, ci o aderare benevolă la promovarea unor principii politice şi economice a unor oameni animaţi de tendinţe similare: aspiraţia spre libertate, apărarea şi garantarea proprietăţii private şi a individualismului, dezvoltarea economiei de piaţă. Pornind de la considerentul că reforma este prin excelenţă de natură liberală şi că liberalismul nu poate fi monopolul nimănui, Federeaţia Liberală are porţile larg deschise pentru acei care gândesc liberal, indiferent dacă fac parte din partide cu doctrine diferite de cea liberală sau din partide constituite pe criterii etnice şi mai ales pentru numeroasele personalităţi din societatea civilă, de orientare liberală.

Chiar dacă, de drept, Federaţia Liberală nu poate fi reprezentată în Parlament, datorită neparticipării în alegerile din noiembrie 1996, ea va fi reprezentată în fapt de către parlamentarii Partidului Liberal, membru al Federaţiei Liberale, care vor susţine orice iniţiativă legislativă, în favoarea reformei.