Radu Ciuceanu
Radu Ciuceanu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 iunie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.85/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 1 iunie 2004

  1. Intervenţii ale deputaţilor:
  1.14 Radu Ciuceanu - despre iubirea de patrie şi eroi autentici într-o "ţară unde uitarea e regină, iar ignorarea o regulă a istoriei";

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Ultimul vorbitor, domnul deputat Radu Ciuceanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu Ciuceanu:

Domnule prezident,

Domnilor colegi,

În unele cotidiene de la începutul acestei săptămâni, dar şi la unele posturi de televiziune, s-au înfierat cu "mânie capitalistă", de data aceasta, observaţiile pe care, cu cutezanţă nepermisă, am îndrăznit să le fac în declaraţia de avere.

Am scris atunci, şi subscriu în continuare, că acel chestionar-declaraţie, pe care am fost obligat să-l completez, nu are meritul de a oglindi ceea ce nu poate fi dimensionat şi evaluat: iubirea de patrie şi rezistenţa directă împotriva bolşevizării ţării. S-ar putea ca această pretenţie-afirmare să nu aibă ecou într-o ţară unde uitarea e regină, iar ignorarea o regulă a istoriei.

În fond, de ce să ne mai aducem aminte de cei care au presărat cu trupurile lor câmpiile Rusiei (la Ţiganca, Dalnic sau Cotul Donului), la Budapesta, Balaton sau munţii Cehoslovaciei; sau zecile de mii de victime de la "canalul morţii", de la abatoarele temniţelor Gherla, Aiud, Sighet, Ocnele Mari, Piteşti, Râmnicu Sărat ş.a.m.d.? Peste tot şi toate s-a adunat stratul gros al unui colb adunat din indiferenţă, nepăsare şi spectrul modelelor. Toate la un loc conduc inexorabil către o singură ţintă: îngroparea unei istorii deranjante.

Ce rost mai are să-ţi aduci aminte de colonelul Uţă, de generalul Carlaonţ, de colonelul Arsenescu sau de faimosul maior Dabija? Odată morţi, n-are rost să le mai dezgropăm amintirea.

Dar, domnilor patroni de ziare, făcuţi nu născuţi, aveţi ghinion: au mai rămas câţiva, puţini ce-i drept, şi care nu au fost "persecutaţi" aşa cum insinuează R.N., autorul articolului "Naţionalul", ci au luptat efectiv, cu tot entuziasmul pe care ţi-l dă tinereţea; o generaţie care, fără emfază, a considerat că războiul nu s-a terminat în 1945, până când armata de ocupaţie şi năimiţii ei nu vor fi alungaţi. E cam greu, domnule R.N., să înţelegi acest lucru din istoria rezistenţei poporului român.

Cât priveşte protestul meu, mi se pare legitim: aveţi cunoştinţă de un fost luptător în rezistenţa armată - autentic, adaug eu - care să se fi îmbogăţit la umbra vreunui parlament din 1990 încoace? Am convingerea că nu-l veţi găsi. Poate îl veţi întâlni la cozile de la medicamente sau la oficiile poştale, după pensie; iar din cei 485 de parlamentari, numai 4 au avut parte, în Parlamentul actual, de un regim politic penitenciar.

Cam puţini după 14 ani de libertate, aş zice eu. Zilele trecute, poporul american şi-a adus aminte de cei 400.000 de americani morţi în cel de-al doilea război mondial. Cu această ocazie, preşedintele Bush a salutat de la tribună această generaţie de americani şi spiritul lor de sacrificiu.

Oare când se va ridica şi la noi un mausoleu închinat eroilor noştri, uitaţi în dulcea şi profitabila noastră nepăsare? Ar mai fi o soluţie, neaoş românească: să-i adunăm pe câţi mai sunt dintre autenticii veterani şi câţi mai sunt dintre cei care au fost, într-adevăr, mânaţi de un crez al convingerilor lor, şi să-i ducem într-o piaţă mai mare sau mai mică, şi să imităm pe cei care, după primul război mondial, au pus tulumbele cu apă pe invalizii care veniseră în Piaţa Teatrului Naţional să-şi ceară dreptate de la suveranul lor. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulţumesc, vă mulţumesc şi dumneavoastră, şi vă urez succes în alegeri.