|
Domnul Cornel Ghiţă: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică de astăzi va fi scurtă, dar cuprinzătoare şi mai ales la obiect, având tema: "Acordarea de ajutoare pentru încălzire". Declaraţia mea de astăzi se referă la una din principalele măsuri adoptate de Guvern anul acesta pentru a ajuta categoriile aflate în dificultate, şi anume mă refer la ordonanţa care priveşte ajutoarele de încălzire. Astfel, sunt mulţi cei care deşi au venituri declarate sub 615 lei/lunar pe membru de familie, au în proprietate case de vacanţă sau alte locuinţe pe care le închiriază, au maşini personale care depăşesc 1600 cmc, deţin conturi bancare sau alte bunuri de pe urma cărora obţin venituri nedeclarate. Aceştia, deşi pot beneficia şi de alte surse financiare, pe care de regulă nu le declară, au pretenţia, poate chiar mai mult decât cei care nu au alte venituri şi care trăiesc din acei bani primiţi de la bugetul de stat, să li se acorde aceste ajutoare. Procesul început, de reorganizare a instituţiilor statului, dar şi noua strategie în domeniul asistenţei sociale, permit intervenţia statului numai acolo unde este imperios necesar, acolo unde individul sau familia au nevoie de ajutor. Iar acest ajutor poate fi mult mai consistent, dacă cei care pot munci sau au alte surse de venit degrevează statul de aceasta povară inutilă.Noile legi în domeniile salarizării, a pensiilor de stat, eliminarea pensiilor speciale, regândirea pensiilor pe caz de boală, verificarea dosarelor persoanelor cu handicap şi a celor care beneficiază de Legea nr.416, aduc ordine în domeniul social, încurajează munca şi permit un sistem de pensii sustenabil pe termen lung. De altfel, aceste aspecte arată unde poate duce strategia populistă cu implicare politică pe termen lung. Consider că pe această cale se face dreptate familiilor care au într-adevăr nevoie de aceste ajutoare. Prin acest nou mod de acordare a ajutoarelor sociale stopăm furtul, stopăm abuzurile. Noile reglementări prevăd în responsabilitatea primarului şi a serviciului public de asistenţă socială obligativitatea efectuării de anchete sociale pentru a verifica veridicitatea datelor înscrise pe documente pentru primirea ajutoarelor. Stimaţi colegi, astăzi, în plină criză mondială, România trebuie să reformeze întreg sistemul social, pentru a-l face echitabil, dar mai ales pentru a da o şansă de supravieţuire, să fie sustenabil în viitor. Noi, cei care astăzi susţinem arcul guvernamental, avem obligaţia să iniţiem acest proiect de reînnoire, dar responsabilitatea pe termen lung revine întregii clase politice. Limbajul dual al politicienilor, mai ales în campaniile electorale trebuie să înceteze, pentru a arata maturizarea clasei politice şi racordarea ireversibilă a democraţiei româneşti la valorile europene moderne. Măsurile curajoase luate astăzi vor permite ca societatea de mâine să asigure cetăţenilor săi locuri de muncă bine plătite, iar pentru cei aflaţi în nevoi, o asistenţă socială consistentă. Dar pentru asta, resursele financiare trebuie bine gestionate, iar direcţionarea lor şi spre investiţii va aduce ulterior plusvaloare, astfel încât statul să poată fi un garant al drepturilor cetăţenilor săi. Întregul set de măsuri are ca scop schimbarea atitudinii faţă de muncă, încurajarea iniţiativei şi stimularea responsabilităţii individuale, dar şi a echităţii sociale. Astăzi 3,2 milioane de familii sau persoane singure beneficiază de ajutoare pentru încălzire, costul acestui program social ridicându-se la suma de 900 de milioane de lei. Cred că putem pune capăt inegalităţilor şi abuzurilor din sistem cu privire la acordarea acestor ajutoare şi să sprijinim primăriile în efectuarea acestor anchete sociale, pentru ca persoanele care au într-adevăr nevoie de aceşti bani să beneficieze de ei. Astfel, noul Cod de asistenţă socială va aduce transparenţă în acest domeniu, dar mai ales pentru prima dată legislaţia noastră va fi aliniată la standardele europene în vigoare. Mulţumesc.
|