Petre Ţurlea
Petre Ţurlea

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 1997

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 1997

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.14 Petre Ţurlea - comentariu asupra unei probleme de politică externă;

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Are cuvântul domnul Petre Ţurlea. Domnul Tabără a cedat locul domnului Petre Ţurlea, sunt din acelaşi grup parlamentar, şi urmează domnul Moiceanu Constantin, ultimul vorbitor pe ziua de astăzi.

Domnul Barbu Piţigoi:

Au vorbit 8 minute. Eu vă mulţumesc pentru întrerupere.

Domnul Petre Ţurlea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Aduc în faţa domniilor-voastre o problemă pe care eu, şi bănuiesc că şi domniile-voastre, o consideraţi extrem de gravă.

În aprilie 1990 s-a încheiat, după cum ştiţi probabil, un tratat de prietenie cu U.R.S.S., tratat larg contestat de opoziţia de atunci, pentru faptul că nu conţinea o condamnare explicită a Pactului Ribbentrop-Molotov, în virtutea căruia României i se răpiseră Basarabia, Bucovina de Nord, Ţinutul Herţei, şi opoziţia de atunci avea perfectă dreptate.

Iată ce aflăm dintr-o carte a domnului Adrian Severin, intitulată "Lacrimile dimineţii", Bucureşti, 1995, la pag.153-159: În tratativele cu U.R.S.S., Guvernul Petre Roman i-a fixat ministrului de externe de atunci, domnul Adrian Năstase, trei obiective. Al treilea obiectiv era: "Tratatul să lase cel puţin deschisă calea, dacă nu chiar să creeze un mecanism, pentru rezolvarea problemelor litigioase între România şi U.R.S.S., anume retrocedarea teritoriilor româneşti ocupate prin ameninţare cu războiul, în baza ultimatumurilor sovietice din iunie 1940, sprijinite de prevederile Pactului Ribbentrop-Molotov".

Deci, Guvernul Petre Roman cerea atunci o condamnare explicită a Pactului; domnul Adrian Severin spune în carte că domnii Ion Iliescu şi Adrian Năstase au încheiat tratatul fără a traduce în practică dorinţa Guvernului. Ca urmare, citez iarăşi din aceeaşi carte, "...dezacordul Guvernului a fost practic unanim. Petre Roman l-a acuzat pe Adrian Năstase de minciună, de duplicitate, de dezinformare permanentă, luând, pe de altă parte, legătura cu preşedintele Ion Iliescu spre a-l convinge să renunţe la tratat, ceea ce preşedintele nu a admis".

Atunci, pentru a face tratatul inoperant, deoarece nu era de acord cu el, domnul Adrian Severin l-a boicotat. Iată cum. Citez iarăşi din cartea respectivă: "Din acel moment a fost rolul meu, în calitate de ministru pentru relaţiile cu Parlamentul, ca, în înţelegere cu primul ministru şi cu liderii Opoziţiei, să fac astfel încât tratatul să nu fie adus niciodată în dezbatere spre a fi ratificat". Într-adevăr aşa s-a întâmplat!

Mai ştim că în toate campaniile electorale, P.N.Ţ.C.D. şi P.N.L. au condamnat regimul Iliescu pentru tratatul încheiat în aprilie 1990.

Suntem în 1997, domnul Petre Roman şi domnul Adrian Severin sunt adevăraţii conducători ai României, deşi formal mai participă şi alţii la actul guvernării. (Aplauze din băncile Opoziţiei.) Aflăm din declaraţiile domnului Adrian Severin, acum ministru de externe, că ar trebui să încheiem grabnic Tratatul cu Ucraina, ţară care deţine teritoriile româneşti ale Sudului Basarabiei, Insulei Şerpilor, Ţinutul Herţei şi Nordul Bucovinei. Tratatul ar urma să fie orientat doar spre viitor. Nu ar mai avea nici un rost cererea de condamnare a Pactului Molotov-Ribbentrop, România trebuind să renunţe definitiv la ceea ce-i aparţine de drept. La fel s-a pronunţat şi domnul preşedinte Emil Constantinescu.

Este o concluzie aici. Toată campania pentru condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, dusă în anii anteriori de partidele aflate azi la putere, a fost mincinoasă. Azi, partidele respective se arată gata a sacrifica drepturile istorice ale României pentru zâmbetul binevoitor al occidentalilor. Zâmbetul nu este însă, doamnelor şi domnilor, binevoitor, ci dispreţuitor, căci numai dispreţ poţi avea pentru cei care renunţă la drepturile istorice ale ţării lor.

Recent, domnul preşedinte Emil Constantinescu declara: "Românii decid ce trebuie să facem, la ce să renunţăm şi la ce nu! "

Dacă domnul preşedinte aşa crede, atunci să-i lăsăm pe români, printr-un referendum, să decidă dacă renunţă la drepturile lor istorice asupra provinciilor din Răsărit.

Mulţumesc.