Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.15/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.142 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politică: - "Numai în România: promisiunile puterii sunt realizate de deputaţii opoziţiei";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Numai în România: promisiunile puterii sunt realizate de deputaţii opoziţiei"

Pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor (decizională) a ajuns proiectul meu legislativ ce prevede scăderea TVA-ului de la 24% la 19%.

Reducerea TVA are multiple efecte favorabile: creşterea şi diversificarea consumului cu consecinţe directe asupra creşterii nivelului de trai şi stimularea mediului de afaceri autohton şi crearea de locuri de muncă. Estimările arată că astfel se vor crea cel puţin 100.000 de locuri de muncă şi să avem în vedere şi diminuarea evaziunii fiscale.

Eventualele scăderi de venituri bugetare generate de diminuarea cotei standard vor fi compensate cu uşurinţă de reducerea economiei subterane, fapt dovedit din plin în momentul aplicării cotei unice de impozitare

În acest moment, România are una din cele mai mari cote ale TVA-ului din UE, de 24%, fiind depăşită doar de Ungaria (27%), Suedia şi Danemarca cu câte 25%. Pentru a avea un termen de comparaţie, cele două mari economii ale zonei euro, Germania şi Franţa, au rate TVA de doar 19% şi respectiv 19,6%.

Scopul creşterii TVA-ului de la 19% la 24% a fost creşterea încasărilor bugetare. Acesta a fost realizat doar parţial fiind subminat de multiplele efecte negative asupra consumatorilor, mediului de afaceri, forţei de muncă şi chiar a încasărilor bugetare.

Concret:

  1. Consumatorii au fost forţaţi să cumpere mai scump aceleaşi produse, cu preţurile crescute artificial, având drept consecinţe imediate scăderea consumului şi, pe termen mediu şi lung, scăderea nivelului de trai.
  2. Mediul de afaceri a fost obligat să vândă mai scump aceleaşi lucruri, având drept consecinţă imediată scăderea volumului de vânzări, iar pe termen mediu şi lung, scăderea producţiei şi a profitului. Şansele de dezvoltare ale firmelor româneşti au fost reduse drastic, ele fiind, practic, eliminate de pe piaţa comunitară.
  3. Angajaţii au fost afectaţi de creşterea şomajului şi a muncii la negru.
  4. Încasările bugetare nu au crescut în aceeaşi proporţie cu această taxă datorită scăderii volumului de mărfuri comercializate, a producţiei şi a numărului de locuri de muncă, simultan cu accentuarea evaziunii, şomajului şi muncii la negru.

Aştept doar ca maşina de vot a parlamentarilor USL să respecte măcar o promisiune din campania electorală şi să voteze acest proiect ce asigură bunăstarea românilor.