Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 mai 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.63/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 mai 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 27 mai 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.143 | Scarlat Iriza - declaraţie politică cu subiectul: "Un vot de încredere". | |||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Un vot de încredere" Cel mai amplu proces electoral de pe spaţiul vechiului continent s-a încheiat. Aşa cum era de aşteptat, Uniunea Social Democrată (PSD-UNPR-PC) a obţinut cel mai mare scor electoral, peste 40%. Prezenţa la vot a fost mai mare decât la alegerile trecute, depăşind 30 de procente. În mediul urban s-au prezentat la urne 28,69%, iar în mediul rural, peste 36%. În 23 de judeţe prezenţa la vot a fost superioară mediei calculate la nivel naţional. Este şi cazul judeţului nostru, unde s-a înregistrat o prezenţă de 36,87%». Acest lucru demonstrează că oamenii au înţeles importanţa pe care o au alegerile europarlamentare şi necesitatea exercitării dreptului de vot. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la alegerile parlamentare parţiale din Gorj, unde candidatul PSD, Mihnea Costoiu, a câştigat detaşat, obţinând 51,8%, la mare distanţă de candidatul PNL, Mihai Mazilu, care a avut un procent de 17,81%. Rezultatele acestui scrutin dovedesc încă o dată că electoratul a amendat modul în care PNL a ales să iasă de la guvernare şi să se dezică de orice promisiune făcută poporului român. Eşecul acestor rezultate şi l-a asumat prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, care a demisionat atât din această calitate, cât şi din cea de membru al BPN. Următorul semnal de acest gen este aşteptat chiar de la preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu. Acesta a anunţat în nenumărate rânduri că va demisiona de la şefia partidului dacă va obţine sub 20% la europarlamentare. Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, şi-a exprimat dezaprobarea faţă de comportamentul liderului PNL, în a cărui carieră nu mai are încredere, catalogându-l drept "un om lipsit de substanţă şi prezenţă politică serioasă". Victoria de la alegerile pentru Parlamentul European şi scorul obţinut de liberali l-au determinat pe preşedintele PSD, Victor Ponta, să lanseze o invitaţie la negocieri pentru refacerea USL şi reintrarea acestora la guvernare. Declaraţia se doreşte a fi o mână întinsă partenerilor cu care am pornit la drum. Nu putem decât să sperăm că intenţia noastră va fi tratată cu seriozitate şi analizată în mod obiectiv, pentru a putea duce la bun sfârşit obiectivele asumate în faţa electoratului de către Uniunea Social-Liberală. |



