Dezbateri parlamentare

Domnul Gheorghe Ana:

"Regionalizarea României - interes naţional sau electoral?"

Tradiţional, teritoriul României a fost organizat (împărţit) administrativ pe cătune, sate, comune, aşezări urbane (târguri, oraşe, municipii) şi judeţe.

Această organizare teritorială a fost găsită de regele Carol I, primită de la A. I. Cuza şi aşa a păstrat-o. Aşa au păstrat-o şi urmaşii săi la tron şi nu i-a trecut niciunuia vreo năstruşnicie prin cap să facă o nouă organizare teritorial-administrativă împrumutând modele de la nemţi, de la francezi sau de aiurea. De fapt, nici A. I. Cuza nu a fost original. Împărţirea teritoriilor româneşti în judeţe este atestată documentar încă de la 8 ianuarie 1392. Atunci, printr-un hrisov domnesc, Mircea cel Bătrân a numit "ţinutul Vâlcii" judeţ. În graiul românesc, cuvântul judeţ îmbracă semantici foarte diferite. De la judecată, proces, dezbatere juridică la judecată logică şi de la unitate administrativ-teritorială în componenţa căreia intră mai multe comune şi oraşe, la judecător, judeţi şi juraţi sau la căpetenii de ţinut, guvernatori sau staroste. Şi în Moldova Evului Mediu tot judeţul era unitate teritorial administrativă de organizare.

Putem consemna după primul război mondial, conform noii hărţi a României, trei perioade distincte care reflectă situaţia administrativ-teritorială a României interbelice. Astfel, în perioada 1918-1925, s-a păstrat specificul organizărilor administrativ-teritoriale existente în provinciile istorice unite cu Vechiul Regat, constituit la 1859 ca Principate Unite şi apoi la 1881 ca regat. Şi asta până la legea de unificare administrativă din 14 iunie 1925, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1926. Prin această lege s-a stabilit o organizare unitară din punct de vedere administrativ la nivelul întregului regat, judeţul fiind unitate de bază.

A doua perioadă este cea cuprinsă între 1926 şi 1938, forma de organizare administrativ-teritorială a României în această perioadă statornicindu-se prin Constituţia din 1923 şi prin legea de unificare administrativă din 1925. Teritoriul României a fost împărţit în 71 judeţe şi 489 de plăşi cu 8879 de comune. Rezultă de aici că aceste unităţi administrativ-teritoriale erau de mică suprafaţă (max. 8000 mp) şi prin împărţirea, la rândul lor în plase nu-l obligau pe cetăţean la prea mari deplasări, subsidiaritatea fiind adusă până aproape de "bătătura" lui.

Cea de a treia perioadă o putem include în intervalul 1938-1944 şi chiar până în 1950, în care, fără ca judeţele să fie desfiinţate, ele se subscriu unor ţinuturi cu definire istorică, şi anume: Argeş, Crişuri, Dunăre, Jiu, Mare, Mureş, Nistru, Prut, Suceava, Timiş.

După 1950 s-a trecut la modificări radicale, mai exact la 6 septembrie 1950 prin Legea nr. 5 au fost desfiinţate judeţele redundante (58), ca şi cele 424 de plase, fiind înlocuite cu 28 de regiuni, justificarea formală, dar s-a dovedit până la urmă că şi reală, era că trebuia făcută o împărţire pe ţinuturi mai mari, astfel încât prin programele de dezvoltare să se ajungă la o echilibrare a dezvoltării economice, culturale şi sociale. Pentru aceleaşi considerente s-a redus la 18 numărul regiunilor, dispărând sau transformându-se unele.

Într-un final, pentru a dovedi că nu mai suntem umili şi obedienţi "răsăritului", pentru că de la ei am preluat modelul regiunilor (oblasti), în anul 1968 prin legea adoptată de Marea Adunare Naţională, s-a revenit la organizarea administrativ-teritorială pe judeţe. Au apărut 39 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Ulterior, prin spargerea judeţului Ialomiţa apare judeţul Călăraşi şi judeţul Ilfov şi s-a ajuns la 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti.

Din această prezentare rezultă că, de fiecare dată, transformările au comportat o consultare populară, o lege şi un anumit interval de timp de implementare, toate sub nişte comandamente care justificau şi formal şi de fond acţiunea ca necesitate şi oportunitate.

Iată de ce graba cu care se doreşte desfiinţarea judeţelor şi revenirea la regiuni mi se pare o grabă nejustificată, iar motivaţia absorbţiei fondurilor europene este cusută cu aţă albă, deoarece, încă din 1998, România este deja grupată în regiuni de dezvoltare, în conformitate cu rigorile constituţiei Uniunii Europene. Ele corespund cu diviziile de nivel NUTS II din Uniunea Europeană, respectiv 8 regiuni de dezvoltare cu o populaţie medie de 2,8 milioane de locuitori. Ele sunt rezultatul unui acord liber între consiliile judeţene şi cele locale. Ele coordonează proiecte infrastructurale regionale şi au devenit membre ale Comitetului Regiunilor când România a aderat la Uniunea Europeană.

Având în vedere acest lucru, fiecare român se întreabă: atunci de ce această grabă, care sunt motivele reale ale acestui demers? Ultimele evenimente politice privitor la pregătirea cadrului legislativ privind viitoarele alegeri ne conduc la răspunsul că la mijloc este un calcul electoral.

Reforma propusă de guvern privind Ministerul de Interne, care duce la prăbuşirea sistemului de ordine publică, duce la perfecţionarea sistemului de mită electorală, prin acţiuni propagandistice şi stimulări (începând cu primele luni ale anului 2012) salariale, dar prin modificările preconizate la legea electorală şi mai ales la milionul de voturi promis de ministrul de externe Baconschi prin votul prin corespondenţă.

Unificarea alegerilor prin amânarea celor locale este dictată de răgazul pe care şi-1 ia actuala putere pentru a atrage prin şantaj şi ameninţări cât mai mulţi primari pentru a-i folosi ca vârf de lance în alegeri.

Mita electorală se va da în două etape. În prima etapă primarii puterii vor fi mituiţi cu bani publici pentru unele lucrări cu care să păcălească electoratul şi din care, sub formă de comisioane obţinute prin licitaţii trucate, vor obţine banii negri folosiţi în etapa a doua, în timpul campaniei electorale pentru mituirea electoratului. Cu banii publici vor încerca să atragă şi o parte din primarii aparţinând opoziţiei, aceştia fiind selectaţi după criterii de ei ştiute.

Se zvoneşte că modificarea alegerilor va fi folosită şi pentru a îngloba inclusiv alegerile regionale pe lângă cele locale şi parlamentare.

Şi atunci concluzia este clară: regionalizarea României este un interes electoral pentru actuala putere!