Dezbateri parlamentare

Domnul Andrei Daniel Gheorghe:

"Redevenţele, prioritate a economiei româneşti"

Una dintre ultimele dovezi de inconsecvenţă politică şi detaşare faţă de priorităţile naţionale ale Guvernului PSD condus de Victor Ponta o reprezintă nerespectarea angajamentului luat în faţa alegătorilor în anul 2012 cu privire la creşterea redevenţelor provenite din industria extractivă. Decizia recentă cu privire la păstrarea cotelor actuale, printre cele mai scăzute din Europa, vine să întregească tabloul haosului economico-financiar pe care măsurile necoordonate şi haotice ale Guvernului Ponta îl prevestesc pentru anul 2015.

Creşterea redevenţelor la exploatarea resurselor petroliere şi la exploatarea resurselor minerale este cea mai mare sursă legitimă de capital pe care Guvernul român nu are îndrăzneala de a o pune în valoare cum se cuvine. România, prin creşterea redevenţelor, poate combate decapitalizarea financiară generalizată şi poate beneficia de un fond substanţial în baza căruia să poată porni investiţii serioase în infrastructura naţională şi în cea locală fără a mări fiscalitatea şi a creşte taxe, deci fără a genera scăderea productivităţii şi a consumului. Redevenţele sunt venituri pe care România are datoria de a le creşte în baza principiului constituţional al dreptului suveran al naţiunii asupra resurselor naturale ale subsolului. Politica Guvernului Ponta este tributară unor mentalităţi specifice guvernelor statelor subdezvoltate, guverne incapabile să îşi apere propriile interese strategice în faţa marilor jucători internaţionali şi incapabile să genereze dezvoltare pe termen mediu şi lung. Din exploatarea raţională a resurselor naturale s-au dezvoltat la o turaţie superioară ţări europene precum Norvegia, Marea Britanie ori Olanda, creşterea redevenţelor fiind o decizie de strategie economică naţională menită a tempera gravele dezechilibre macroeconomice care încă ţin România într-o zonă dominată de impredictibilitate, deficit structural şi lipsă de resurse. Exploatarea la un nivel decent a resurselor provenite din concesiuni ale perimetrelor naturale şi investiţia masivă a fondurilor rezultate în infrastructură şi dezvoltare, coroborate cu o politică de defiscalizare prin eliminarea unor inutilităţi care reduc consumul şi îngreunează fluxul de capital, cum este, spre exemplu, şi cazul accizei de 0,7 euro la carburanţi ori cel al taxei pe construcţii speciale, pot reprezenta o soluţie reală de deblocare la nivel macroeconomic. Încă o dată o spun: redevenţa este un rezultat al exerciţiului dreptului de proprietate şi o resursă directă, nu un impozit!

Este total de neînţeles de ce România, în ciuda faptului că beneficiază de resurse de petrol şi gaze considerabile, fiind între primele 10 ţări europene (incluzând spaţiul ex-sovietic) la producţia de ţiţei şi gaze naturale, are cel mai ridicat preţ al benzinei din UE raportat la venitul mediu al cetăţenilor, dar şi cele mai mici redevenţe din spaţiul comunitar, redevenţe cifrate în această marjă de 3,5-13,5% raportate la o medie europeană care se învârte în jurul cifrei de 20%. Faptul că guvernarea socialistă refuză să înţeleagă rolul strategic pe care îl joacă gestiunea în interes naţional a resurselor naturale - într-un context global postrecesiune în care naţiunile bogate în resurse tind să preia roluri-cheie în ceea ce reprezintă marile mişcări geoeconomice mondiale şi încep să devină vectori de iniţiativă pe pieţele internaţionale - este încă o dovadă a lipsei de viziune a actualului executiv. Guvernul României dovedeşte din nou că sloganul "mândri că suntem români" se aplică doar în propagandă, în practică mergându-se pe principiul ,,umili că suntem români!"

Creşterea redevenţelor consider că este una dintre necesităţile urgente în vederea unei reale stabilizări a economiei româneşti.