Dezbateri parlamentare

Domnul Ovidiu-Ioan Dumitru:

"Implementarea FIDIC în România"

Într-o tentativă de a face ordine în contractele privind infrastructura, Ministerul Transporturilor a decis în 2011 introducerea obligativităţii utilizării condiţiilor contractuale de tip FIDIC. Până la acest moment, acestea erau folosite facultativ în România, de cele mai multe ori impuse de băncile care finanţau lucrarea. Introducerea acestui model a reprezentat o condiţionalitate, în contextul alinierii la practica europeană privind întocmirea contractelor de achiziţii publice.

Formele standard de contracte, utilizate încă din secolul al XIX-lea în state precum Marea Britanie şi Irlanda, au devenit o parte importantă în tranzacţiile curente, scopul lor fiind eficientizarea activităţilor şi protejarea intereselor ambelor părţi contractante.

Pentru cei care nu sunt din domeniu, FIDIC constituie abrevierea titulaturii Fédération Internationale des Ingénieurs Conseils (Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi) şi reprezintă o organizaţie profesională internaţională, cu sediul la Geneva, reunind în cadrul său 70 de organizaţii profesionale naţionale de ingineri-consultanţi în întreaga lume, care în urmă cu 50 de ani a început realizarea unui set de tipuri de contracte aplicabile în domeniul lucrărilor de inginerie.

În România, prin H.G. nr. 1405/2010 se statuează că acestea se aplică doar pentru unităţile aflate în subordinea sau sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi doar de la încheierea contractelor de lucrări pentru obiective de investiţii din domeniul infrastructurii de transport de interes naţional, finanţate din fonduri publice, şi doar pentru contractele a căror valoare estimată depăşeşte pragul de 5.000.000 euro.

Autorităţile publice joacă un dublu rol, acela al clientului contractelor de construcţii de tip FIDIC, cât şi pe cel al factorului decizional în ceea ce priveşte cadrul legal pentru derularea acestor contracte, un rol pe care nu l-a jucat foarte bine. Până la acest moment nu toate prevederile contractuale FIDIC se regăsesc şi în legislaţia românească. Ca să nu mai vorbim de faptul că, FIDIC fiind de inspiraţie anglo-saxonă, anumiţi termeni nici nu îşi găsesc corespondent în cadrul legal actual. În plus, contractele de tip FIDIC nu sunt respectate în cadrul licitaţiilor. Referitor la implementarea modelului de contract FIDIC în România, în 2012, într-un document comun al Asociaţiei Europene a Contractorilor Internaţionali (EIC - European International Contractors) şi al Federaţiei Industriei Europene a Construcţiilor (FIEC - European Construction Industry Federation) transmis Comisiei Europene se semnalează alterarea prevederilor standarde FIDIC, prin introducerea de către autorităţile române în legislaţie a unor clauze specifice care vin să debalanseze echitatea stabilită de către FIDIC-ul original între cele două părţi, între contractor şi contractant, favorizându-se statul în calitate de client.

Reprezentanţii celor două organisme profesionale internaţionale susţin că, condiţiile contractuale trebuie să fie "corecte şi rezonabile". Merită menţionat, ca o paranteză, că în legislaţia românească termenul "rezonabil" nici nu există.

Într-o analiză a sa, unul dintre specialiştii de renume mondial în dreptul construcţiilor, Frederic Gillion, caracterizează în termeni duri hotărârea de Guvern prin care a fost introdusă obligativitatea contractelor de tip FIDIC, susţinând că: "Datorită efectelor profunde pentru antreprenori, noile condiţii generale pe bază de contract FIDIC introduse de Guvernul român în martie 2011 pentru lucrările de infrastructură au devenit un important casus belli (termen din dreptul internaţional reprezentând motivaţia juridică a începerii unui război de către un stat împotriva unui alt stat) pentru EIC şi contractanţii internaţionali care operează în România".

Prezenta legislaţie a condus la nenumărate blocaje în implementarea proiectelor derulate în termenii contractelor de tip FIDIC, deşi puţine asemenea contracte au fost semnate în România din cauza faptului că nici statul român, nici antreprenorii nu sunt pregătiţi pentru a adera la aceste condiţii.

Potrivit H.G.-ului intrat în vigoare în 2011, un contract FIDIC permite majorări justificate a valorii contractului de până la 10%, spre deosebire de cele fundamentate pe legislaţia noastră, care permit majorări justificate de până la 50%.

Când vine vorba de daune ce pot fi cerute statului, un constructor poate cere daune într-o infinitate de situaţii, dacă pretenţiile sale sunt susţinute de un inginer consultant sau de un Comitet de Adjudecare a Disputelor (CAD), aceste penalităţi fiind superioare celor uzuale în legislaţia românească. Un calcul făcut acum doi ani arăta că prin folosirea clauzelor FIDIC o companie de stat poate plăti o dobândă cu aproximativ 5% mai mare pentru întârzieri la plată, faţă de cazul în care se folosesc contractele întocmite pe baza legislaţiei noastre. Cum ştim că statul român gestionează prost contractele din domeniul infrastructurii, în perioada 2003-2010, deţinătorii contractelor FIDIC au solicitat Ministerului Transporturilor daune de peste 100 de milioane de euro la lucrările de şosele şi căi ferate.

Consider că este necesară o reactualizare a condiţiilor contractuale FIDIC, precum şi o extindere a sferei de aplicabilitate, mai ales în contextul competiţiei pentru fondurile europene alocate în perioada 2014-2020. Este o temă de interes care a fost dezbătută în cadrul ultimei conferinţe FIDIC, organizată săptămâna trecută la Bucureşti, unde reprezentanţii autorităţilor române fie au ales să nu participe, fie nu au răspuns la întrebările sensibile adresate de participanţi, cum este cazul Ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici sau a directorului CNADR, Narcis Neaga.