|
Domnul Vasile Pruteanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Iată că se împlinesc 60 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi capitularea Franţei în iunie 1940 au luat prin surprindere Bucureştiul, lăsându-l fără aliaţi. Profitând de confuzia creată, URSS prezintă la 26 iunie 1940 un ultimatum României prin care cerea Basarabia şi Bucovina de Nord. fără sprijin extern, România acceptă ultimatumul. De asemenea, la 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, Nordul Transilvaniei, 43500 de km pătraţi erau cedaţi Ungariei hortiste sub presiunea Germaniei şi Italiei, iar la 7 septembrie 1940 prin Tratatul de la Craiova, Bulgaria lua sudul Dobrogei. În 74 de zile, România pierdea 101.294 de km pătraţi şi 6.821.000 de locuitori. Teama de Rusia sovietică l-a determinat pe generalul Ion Antonescu să semneze Pactul Tripartit din 23 noiembrie 1940 în ideea că Rusia n-ar ataca o aliată a Germaniei. La 20 august 1944 sovieticii rup frontul la vest de Iaşi şi la sud de Chişinău. Astfel, România se afla în situaţia de a ieşi imediat din război, înainte ca armata sovietică să ocupe ţara. De aceea, Regele Mihai îl arestează la 23 august 1944 pe mareşalul Ion Antonescu care la rândul său dorea ieşirea din război, dar nu în acel moment. În seara zilei de 23 august 1944, Regele Mihai a citit la radio o proclamaţie prin care anunţa lumii întregi modificările politice, formarea unui nou guvern, ieşirea din războiul contra naţiunilor unite şi alăturarea trupelor noastre coaliţiei antihitleriste. Până la 28 august Bucureştiul a fost curăţat de forţele germane, iar la 30 august pătrunde armata sovietică. Armistiţiul cu puterile aliate a fost unul din obiectivele pe care Guvernul constituit la 23 august 1944 condus de generalul Sănătescu şi-a propus să-l înfăptuiască de urgenţă. Convenţia de armistiţiu, semnată la 23 septembrie 1944 stabilea obligaţiilor economice, politice şi militare ale României. Documentul a fost iscălit din partea României de către Lucreţiu Pătrăşcanu, generalul adjutant Dumitru Dămăceanu, Barbu Ştirbei şi Ghiţă Popp, iar din partea aliaţilor de către mareşalul Rodion Malinovski. Documentul cuprindea 20 de articole, un protocol şi 6 anexe. Tratată ca o ţară învinsă, inamică, trebuia să întreţină armata sovietică de ocupaţie, ceea ce a însemnat un efort financiar de 2 miliarde de dolari SUA. Timp de 6 ani s-au plătit despăgubiri de război, cifrate la 13 milioane de dolari în mărfuri, cereale, produse petroliere, maşini, vase maritime şi fluviale. S-a anulat Dictatul de la Viena, dar graniţa română-sovietică a fost restabilită pe Prut cum era la 28 iunie 1940. Perioada 23 august 1944 - 6 martie 1945 a fost o etapă dramatică complexă. Două guverne, conduse de generalul Sănătescu au încercat să readucă regimul democratic în România. În mai 1945, lua sfârşit în Europa cel de-al doilea război mondial, cel mai mare conflict din istorie în care şi-au pierdut viaţa peste 50 de milioane de oameni, militari şi civili şi în care România şi-a dovedit eroismul. Salutăm astfel întreaga naţiune română pentru sacrificiile dureroase făcute în perioada 1941-1945. Vă mulţumesc.
|