Dezbateri parlamentare

Doamna Anca Constantinescu:

"Cinste ostaşilor români!"

În fiecare an, la 25 octombrie, întreaga naţiune română sărbătoreşte Ziua Armatei. Din 1830, anul înfiinţării armatei române moderne, până în 1951, în tradiţia românească nu a existat o zi dedicată exclusiv sărbătoririi acestei instituţii. Prima dată declarată "Ziua Forţelor Armate" a fost aceea de 2 octombrie, la nivelul anului 1951, motivat de faptul că Stalin aprobase, la această dată, în anul 1943, organizarea Diviziei "Tudor Vladimirescu" din prizonieri de război români, care va deveni "sâmburele" viitoarei Armate Populare din România. Reîntregirea graniţei de vest a României la data de 25 octombrie 1944 a determinat schimbarea Zilei Armatei.

Astfel, ziua de 25 octombrie aminteşte de un moment de împlinire naţională, când întreaga oştire română şi-a îndeplinit misiunea firească, accea de a menţine patria în hotarele sale.

Ziua armatei noastre este un prilej de reflecţie a fiecărui militar asupra succeselor şi neîmplinirilor. Obiectivele şi misiunile specifice ale armatei au rămas, în esenţă aceleaşi, dar e nevoie de capabilităţi sporite şi reale pentru a răspunde noilor riscuri şi ameninţări de pe plan global şi raţional. Calitatea de membru cu drepturi depline al NATO ne obligă să ne asumăm şi toate responsabilităţile şi riscurile ce derivă din acestea, contribuind, alături de ceilalţi parteneri, la apărarea valorilor comune ţărilor din Alianţă.

Astăzi, când Armata României îşi serbează ziua, indiferent cine suntem şi în ce idoli credem, se cuvine să vorbim cu respect despre soldatul roman, care niciodată nu a fost mai prejos decât alţii. Altfel, nu ar mai fi existat un Rovine, un Călugăreni, o Plevna, un Mărăşeşti. Fără armată, istoria patriei nu s-ar fi scris.

Preţul pe care soldatul român l-a plătit pentru a rămâne totdeauna în joc s-a făcut în toate timpurile în monedă forte, singura, de altfel, acceptată. Altminteri, nu l-am mai fi întâlnit alături de militarii ruşi în 1877, alături de ruşi şi francezi în 1917, de germani pe Frontul de Est sau de sovietici pe Frontul de Vest. Şi, mai ales, nu l-am fi întâlnit astăzi în avangarda luptei împotriva terorismului, sub steagul NATO.

Au trecut 61 de ani de când data de 25 octombrie a fost marcată în istorie - ceva mai puţini de când a fost adoptată ca sărbătoare militară - şi şaisprezece ani de la Revoluţie, dar semnificaţia ei rămâne constantă, nealterată, neştirbită de nimic. Să fie acesta un prim semn al maturizării noastre istorice? Îmi place să cred că da!