|
Domnul Petru Călian: Vă mulţumesc. Declaraţia mea politică de astăzi are titlul "Păgubiţii Caritas, victime ale unui sistem crud". Ca şi mulţi alţii, prefer să cred despre noi, românii, că suntem un popor de idealişti, că suntem încrezători, dincolo de orice limită raţională, în bunătatea semenilor noştri, că încă mai credem în minuni înfăptuite peste noapte. Mă refer aici la oamenii de rând, la cei care, cu speranţa unui trai mai bun, ajung să se încreadă în promisiunile unora sau altora care le flutură visul bogăţiei înaintea ochilor. Dacă încă nu aţi ghicit, vreau azi să susţin cauza păgubiţilor Caritas, una dintre cele mai mari escrocherii financiare din 1990 şi până azi. Deşi în urma acestei escrocherii s-au câştigat sume imense de bani, sunt foarte mulţi cei care nu s-au ales decât cu o pagubă serioasă. Este vorba despre 300.000 de persoane care au plătit cu economiile strânse din greu în avuţia visului de a trăi mai bine. Fac precizarea că aceste 300.000 de persoane sunt constituite ca parte civilă în procesul intentat contra Caritas. "300.000" este o cifră mult prea mare pentru a putea cuantifica speranţele distruse ale celor cărora nu le-a mai rămas decât să ceară dreptate instanţelor judecătoreşti. Sistemul le-a răspuns pe toate căile că banii nu mai există, că s-au pierdut odată cu falimentarea Băncii Agricole, acolo unde Stoica îi depusese, că nu mai există nici o posibilitate de returnare a lor, că e vina oamenilor că şi-au pierdut economiile în jocul Caritas. Nici unul dintre răspunsurile de mai sus nu este adevărat. În primul rând, banii păgubiţilor, depuşi la Banca Agricolă, nu au fost pierduţi în momentul falimentării acestei instituţii bancare. Şi asta pentru că cineva a ştiut, cu destulă vreme înainte de declararea falimentului, că va urma acest moment şi a transferat cei aproximativ 500 de miliarde de lei vechi, conform unor estimări ale Uniunii pentru Salvarea României, (fac precizarea că această instituţie este reprezentant al păgubiţilor în procesele intentate contra Caritas), într-un cont, aşadar, la CEC. Inutil pentru păgubiţi să se întrebe cine a făcut această manevră cu banii lor. Probabil nu se va afla niciodată. Cert este faptul că Uniunea pentru Salvarea României deţine probe ce adeveresc existenţa acestor bani în contul CEC, însă, deşi probele deţinute sunt autentice şi clare, nici o instanţă din cele cărora li s-a adresat nu a avut curajul să includă aceste documente în probatoriul de judecată. În al doilea rând, jocul Caritas a funcţionat cu permisiunea statului, cu autorizaţiile în regulă şi cu acceptul nostru tacit. Prin urmare, statul nu poate acuza aceşti oameni de naivitate şi nici nu poate răspunde cu o altă întrebare întrebărilor lor justificate. Astfel, sistemul judiciar în care păgubiţii Caritas şi-au pus ultimele speranţe de recuperare a banilor lor, se transformă într-un sistem crud, care nu face altceva decât să prelungească supliciul la care sunt supuse aceste persoane şi care durează încă de la deschiderea primului proces contra domnului Stoica. Statul nu s-a implicat deloc în soluţionarea acestei chestiuni, prin una dintre instituţiile sale. Ba, mai mult, prin CEC, instituţia bancare care păstrează aceşti bani, Statul devine complice la suferinţa păgubiţilor Caritas. Contul cu suma pentru despăgubirea celor 300.000 de persoane constituite parte civilă în procesul contra Caritas trebuie identificat urgent de instituţiile abilitate, iar banii returnaţi titularilor de drept, în baza chitanţelor pe care aceştia le deţin. Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor trebuie să se implice activ în soluţionarea acestei cauze şi să ceară instanţelor aplicarea normelor de drept în vederea despăgubirii părţii civile. În sens contrar, statul riscă să fie arătat cu degetul, ca un hoţ de drept comun, pierzând orice pretenţie de a se numi stat democratic. Vă mulţumesc.
|