|
Domnul Vasile Mocanu: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Declaraţia de astăzi am intitulat-o "Unde sunt grădiniţele, domnule ministru?" În ultimele luni, domnul ministru al educaţiei, Cristian Adomniţei, şi-a deşertat de mai multe ori, la Iaşi, tolba cu promisiuni. Şi câte nu a promis domnul ministru! Bazine de înot şi săli de gimnastică, microbuze pentru transportul elevilor şi noi campusuri şcolare, fonduri pentru reabilitarea şcolilor şi bani pentru cămine şi cantine etc. La un singur lucru nu a făcut referire domnul ministru, deşi acesta era cel mai important. Unde sunt banii pentru grădiniţe, domnule ministru? Potrivit noilor prevederi ale proiectului Legii învăţământului preuniversitar, vom putea asista, încă din această toamnă, la generalizarea învăţământului preşcolar de la vârsta de 3 ani. Sper că nu aţi uitat, domnule ministru, că această idee "strălucită" vă aparţine! Din păcate, punerea în practică a respectivei prevederi va da peste cap educaţia timpurie la Iaşi. De ani buni, învăţământul preşcolar se confruntă cu o gravă criză de spaţiu, care a condus deja la supraaglomerarea, până la dublare, a grupelor de preşcolari. Statisticile arată că, în judeţul Iaşi, peste 10 mii de copii ar putea intra la toamnă în grupa mică, adică dublu faţă de cei 4.500 care urmează în prezent cursurile unei grădiniţe. Or, nici măcar aceşti 4.500 de copii nu încap în spaţiile oferite. Există la Iaşi grădiniţe care au deja grupe de câte 50 de copii şi nu de 20 de copii, cum ar fi normal. Asta înseamnă că dacă, la toamnă, va deveni obligatorie înscrierea la grădiniţă a tuturor copiilor de peste 3 ani, am putea vorbi de grupe a câte 100 de copii. Probabil, suntem pe cale să doborâm toate recordurile mondiale în această privinţă. Ca deputat de Iaşi şi ca bunic nu pot să nu mă întreb pe cine va ajuta această harababură programată în laboratoarele Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Pe copii, în niciun caz. Mai putem vorbi de o reformă a educaţiei în atari condiţii? Eu cred că nu. Haideţi, să gândim puţin, înainte de a propune măsuri radicale. Este în joc viitorul copiilor şi nepoţilor noştri. Vă mulţumesc.
|