Dezbateri parlamentare

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Grupului parlamentar al PRM are cuvântul domnul profesor Adrian Moisoiu.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Deoarece prea s-au înmulţit cei care pun sub semnul întrebării continuitatea românilor pe teritoriul Ardealului, declaraţia mea politică de astăzi este o sinteză a unui material referitor la cercetările arheologice efectuate în urmă cu câteva decenii în judeţul Mureş, la care, din păcate, astăzi se fac referiri foarte rare şi care atestă indubitabil existenţa uneia din cele mai vechi sau a unuia dintre cele mai vechi nuclee ale latinităţii orientale şi pe care îl voi depune la secretariat pentru a fi publicat, cu voia dumneavoastră, integral.

Se intitulează "Continuitatea românească şi stânca de care s-a spart valul".

Cercetările arheologice atestă pe teritoriul Municipiului Târgu-Mureş şi al judeţului Mureş o locuire de peste 7 mii de ani. Populaţia proto-dacă a evoluat de la 90 de aşezări umane, câte erau în preistorie până la 147 în epoca bronzului. Populaţia dacă a ajuns să întemeieze 242 de localităţi în epoca Hallstatt şi La Tène. Din anul 5500 până în anul 2500 î.e.n. strămoşii noştri din Judeţul Mureş au cultivat 4 culturi, apoi din anul 2500 până în secolul III e.n. 7 culturi exprimate prin arta lucrării ceramice.

Târgu-Mureşul s-a impus în arheologie prin depozitele istorice din toate timpurile: preistorie, epoca bronzului, epoca fierului şi epoca daco-romană, toate găsite în cele 12 cartiere ale oraşului. Trei drumuri romane legau oraşul Târgu-Mureş cu cele 2556 de comune din epoca daco-romană. Existenţa populaţiei daco-romane este atestată documentar prin surse bizantine în două comune din judeţ: Moreşti şi Cipău, chiar în epoca năvălirilor, anul 602 e.n., deci cu mai bine de 300 de ani de la retragerea administraţiei romane. Localitatea Săcalu de Pădure, în limba latină "Zakalus", cu o populaţie în permanenţă pur românească este atestată documentar printre primele, nu numai din Transilvania, ci chiar din România în anul 1169. Nu există pe teritoriul oraşului şi chiar al judeţului vreo urmă a populaţiilor alogene care au invadat Europa: huni, ostrogoţi, vizigoţi sau avari.

Judeţul Mureş şi municipiul Târgu-Mureş au reprezentat un puternic pilon de rezistenţă naţională prin şcoala latinistă: Petru Maior, Gheorghe Şincai, cât şi prin revoluţionarii de la 1848, Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Constantin Românu Vivu, August Treboniu Laurian, şi de ce nu, prin faptul că acolo s-a creat Uniunea Vatra Românească - "Stânca" de care s-a oprit valul iredentist în iarna şi primăvara anului 1990, atunci când România era un sat fără câini.

Vă mulţumesc.

Depun anexa, domnule preşedinte.

(Anexa a fost consemnată conform materialului depus la preşedintele de şedinţă.)

Daco-Romania şi oraşul Târgu-Mureş

În anul 105 al erei noastre, pe întregul teritoriu Carpato-Danubiano-Pontic a fost consfinţită apariţia Daco-Romaniei. Această entitate socio-politică s-a constituit prin sinteza spiritualităţii traco-latine, ce a determinat etnogeneza fizică şi sufletească a poporului român, care s-a înfăptuit an de an şi zi de zi între secolele II şi X ale erei noastre.

Astăzi, din orice parte a judeţului Mureş te vei îndrepta spre oraşul Târgu-Mureş, paşii tăi vor călca pe străvechile dale daco-romane care stau la temelia căilor de comunicaţie moderne. Granitul lor ros de vreme, te va întâmpina pe drumul Cristeştiului, al Mureşenilor, al Sângeorgiului, cât şi pe cele ale Naznei, Sâncraiului, Coruncăi ori a Sântanei de Mureş.

Ajuns la întretăierea acestor drumuri daco-romane, pe malul stâng al Mureşului constatăm urmele aşezărilor stabile ale strămoşilor noştri, care s-au perpetuat pe teritoriul Târgului-Mureş de mai multe mii de ani, pornind din epoca marilor glaciaţiuni. Aceste urme cuprind teritoriul Parcului Sportiv, Cotitura Dâmbul Pietros, Cetatea, Şoseaua Ştefan cel Mare, Clinica Oftalmologică, Universitatea de Medicină, Hipodromul de vis à vis de Spitalul Judeţean, Azomureşul, Fabrica de Cărămizi, Podenii, Remetea, Corunca şi zona "Gloduri" şi "Vârful cu Corn". Peste tot urme arheologice române.

Arheologii nici n-au trebuit să se obosească prea mult, ca să aducă la lumină urmele istorice ale etnogenezei şi continuităţii strămoşilor noştri pe aceste pământuri, deoarece vestigiile se întâlneau la tot pasul. Drumurile daco-romane, la care ne-am referit, de o soliditatea de-a dreptul nemaiîntâlnită, împânzeau întreg teritoriul judeţului fiind dispuse pe traiectul: Ogra, Sânpaul, Iernut, Luduş, traiectul: Ernei, Gorneşti, Petelea, Reghin, Brâncoveneşti, Deda sau pe cel din direcţia: Ivăneşti, Moşuni, Eremitu, Sovata.

Referindu-ne strict la oraşul Târgu-Mureş, constatăm indicii evidente ale prezenţei acestor căi începând cu epoca neolitică, a bronzului şi a fierului, fiind de o mare densitate în perioada Hallstatt şi La Tène. Acest lucru a fost determinant în apariţia încă din perioada anilor 5500-2500 î.e.n. a unui număr mare de culturi ca de exemplu: Cultura ceramicii liniare, Cultura Vinca, Cultura Petreşti, Cultura Cucuteni, sau culturile din anii 2500-800 î.e.n. de tipul culturilor Coţofeni, Glina, Otomani şi Cultura Nouă. Acestora li se adaugă Cultura Sântana de Mureş (sec. IV), Cultura Ariuşd şi Cultura Criş. O puternică dezvoltare a avut Cultura Coţofeni de la sfârşitul mileniului III şi începutul mileniului II î.e.n. prezentă pe teritoriul oraşului Târgu- Mureş (cetate, fabrica de cărămizi, hipodrom) cât şi în perimetrul comunelor Sâncraiu de Mureş, Nazna, Sângeorgiu de Mureş, Voivodeni; ajungând pe calea Mureşului până la Săcalu de Pădure. Important este că aceste culturi au cuprins întreaga ţară, contribuind prin aceasta şi ele la unitatea naţională a poporului român. De asemenea este important că aceste culturi nu au fost însuşite de popoarele migratoare, rămânând un bun peren al poporului nostru care ne recomandă şi azi în istoria omenirii. Judeţul Mureş este deci o vatră a culturilor dace.

Teritoriul oraşului Târgu-Mureş şi a judeţului Mureş nu au fost niciodată pustii, goale, nelocuite, necunoscute (Terra incognita).

O mare densitate traco-dacă, apoi daco-romană a dus la dezvoltarea populaţiei autohtone pe teritoriu dat.

Astfel în epoca Preistorică au fost depistate 90 de aşezări umane puse în evidenţă la Târgu-Mureş şi în jur (la Corneşti, Crăciuneşti, Sântana de Mureş, Pănet, Sâncraiu de Mureş, Acăţari) dar şi la distanţă (la Ibăneşti, Filea, Deda, Jabeniţa, Sovata) etc. În epoca neolitică şi eneolitică aceste localităţi ajung la 142, apoi la 147 în epoca bronzului şi 242 în epoca fierului (Hallstatt şi La Tène) ca să atingă nivelul de 256 în epoca romană. Pe teritoriul oraşului Târgu-Mureş s-au găsit nenumărate unelte confecţionate de strămoşii noştri. El este un adevărat muzeu deschis de antichităţi, care te fac să exclami la tot pasul: "fii atent unde calci, să nu zdrobeşti sufletul strămoşilor noştri". Aproximativ un număr de 7500 până la 5000 de ani ne despart de cele dintâi urme arheologice ale antemergătorilor noştri ce au sfinţit aceste locuri. Nu avem înscrisuri din acele timpuri, dar avem mărturia pietrei cioplite, şi a obiectelor de os şi de aramă. Avem "pandantivul-amulet" de aur găsit la Târgu-Mureş, cât şi ceramica desenată perfect cu figuri geometrice, mărturii depistate în săpăturile din "Parcul Sportiv". Totodată, zona din jur este plină de componente neolitice şi eneolitice constatate la Sântana de Mureş, Ungheni, Vidrasău, Pănet, Acăţari, Ernei, Dumbrăvioara, Gorneşti, Ogra, Sângeorgiu de Pădure, Ivăneşti, Brâncoveneşti, Ibăneşti şi Săcalu de Pădure.

Epoca bronzului, cuprinsă între anii 1800 şi 800 î.e.n., s-a afirmat cu mare preponderenţă în cele 147 localităţi din judeţul nostru. Nenumărate mărturii au rămas evocatoare de la strămoşii noştri traco-daci în urma săpăturilor efectuate la Târgu-Mureş la: Universitate, Cetate, Vârful cu Corn, Cotitura Dâmbului, Gloduri, Corunca, Remetea, Mureşeni şi Cristeşti.

Epoca fierului, de deplină afirmare a culturii dacice, începând cu perioada Hallstatt din anul 800 î.e.n., şi-a lăsat adânci urme în oraşul Târgu-Mureş, pe teritoriul Cetăţii, al Clinicii Oftalmologice, al parcului Sportiv cât şi al Dâmbului Pietros. Aceste vestigii sunt prezente şi la Fabrica de Cărămizi, în Cristeşti şi în Sângeorgiu de Mureş. Ulterior, în perioada La Tène, aceste urme se amplifică ajungând până la Gurghiu, Reghin, Brâncoveneşti şi Săcalu de Pădure, Sângeorgiu de Pădure, Eremitu, Sovata, Sărăţeni. Incontestabil strămoşii noştri au "sfinţit locul" fiind foarte activi. Din acest timp constatăm pe teritoriul oraşului nostru monedele dacice de tip Koson, lanţurile de centură, cataramele, cerceii de argint, brăţările şi mărgelele de sticlă, precum şi admirabilele fibule.

Dacă în perioada Hallstatt s-au afirmat 109 localităţi, numărul acestora au crescut la 133 în perioada La Tène.

Este epoca de deplină afirmare a civilizaţiei dace ce gravita şi centrifuga în jurul celor 10 localizări dacice din oraşul Târgu-Mureş. S-au distins în acest sens prin nenumăratele lor vestigii istorice: Cristeştiul (cu zonele Azomureş, Cetatea de Pământ, Lutăria), Luduşul (Topitoria de Cânepă), Brâncoveneştiul, (Faţada Cetăţii), Corneştiul, Sâncraiul de Mureş, Voivodeniul (La Comoară), Erneiul (Cariera de Piatră), comunele Ivăneşti, Livezeni, Dumbrăvioara, Măgherani, Şilea Nirajului, Gorneşti, Sovata, Idicel, Ruşii Munţi, Jabeniţa (Stăvilar), Solovăstru.

Colonizarea intensă romană întreprinsă după anul 105 e.n., nu a fost numai instituţionalizată, ea a cuprins nenumăraţi veterani şi colonişti, realizând pretutindeni mari puncte de osmoză daco-romană. În afara teritoriului orăşenesc, aceste puncte au fost foarte intens marcate în localităţi ca: Sântana de Mureş, Sângeorgiu de Mureş, Ungheni, Cristeşti, Moreşti, Voivodeni (la şcoală), Iernut (la biserică), Band, Petrilaca de Mureş, Lechinţa, Sângeorgiu de Pădure, Glodeni, Cipău, Chinari, Moşuni, Sărăţeni şi Sovata (la castru) Pretutindeni s-a găsit ceramică provincială romană alături de cea dacă: vase de culoare roşie (pahare, amfore, oale cu toarte canelate, vase de provizii, străchini, ceşti, fructiere, farfurii, toate decorate cu benzi striate, impresiuni cu pieptenele, brâuri alveolare, valuri, butoni etc.) realizate din paste de ceramică poroasă sau sticloasă. Impresionante sunt Canabae-le castrelor romane de la Brâncoveneşti şi Sărăţeni, ca şi stela funerară, închinată de soţul roman Valens Aurelius, soţiei sale dace ce purta antroponimul de Zetzi. Peste tot alături de kosoni dacici se găsesc denari romani imperiali şi republicani, ca şi monede romane de după anul 271 emise de împăratul Constantinus în anul 352 în plină epocă de formare a poporului român. În această perioadă cultura Sântana de Mureş se dezvoltă în întreaga ei deplinătate în oraşul Târgul Mureş, fiind atestată prin săpăturile de la Fabrica de Cărămizi, Parcul Sportiv, din Sângeorgiu de Pădure, Sărmaş, Gorneşti (Ciortaş, spre hotar) Cristeşti şi Batoş. Pe întreg teritoriul ţări noastre limba daco-romană prinde adânci rădăcini; lucru demonstrat de împăratul bizantin Heraclios în anul 641.

Referindu-ne la judeţul Mureş, afirmăm că acelaşi surse bizantine atestă existenţa populaţiei daco-romane în anul 602 e.n. în comunele Moreşti şi Cipău.

În aceste condiţii istorice, înregistrăm epoca de formare a poporului român care s-a perfectat între secolele IX şi X ale e.n.. Această epocă a coincis cu perioada marilor migraţiuni. Referindu-ne la acestea, semnalăm că în judeţul nostru marile mişcări de populaţii alogene, care au înspăimântat la rândul lor toată Europa, nu au lăsat nici o urmă. Aşa s-a întâmplat cu năvălirea hunilor din anul 408, a ostrogoţilor din 471 şi cea a avarilor din 567. Puţine şi rare, sunt însemnele ce au rămas după apariţia gepizilor pe teritoriul Bandului, a Moreştiului sau a Porumbenilor Mici. În ceea ce privesc slavii veniţi în secolul VII ei s-au amestecat cu populaţia locală influenţând organizarea socio-politică, a limbii şi a obiceiurilor. Marea lor dorinţă de-a schimba hidronimia nu a reuşit în cazul Mureşului, acesta rămânând tot Maris ca în epoca daco-romană etichetând toponimia ca şi în zilele noastre cu denumiri ca: Târgu-Mureş, Sâncraiul de Mureş, Sântana de Mureş, Sângeorgiu de Mureş, Mureşeni, Sântioana de Mureş, Vălenii de Mureş, Şăulia de Mureş, Lunca Mureşului, Petrilaca de Mureş etc.

În evoluţia zonei noastre, menţionăm că în secolul VIII sistemul obştilor s-a cristalizat în primele organizaţii prefeudale, care au culminat pe teritoriul nostru cu ducatul lui Gelu ("dux valachorum") din secolul IX-X, a cărui domnie a fost întreruptă în mod sângeros de către Tuhutum pe râul Almaş. Părea că s-a produs o adâncă prăpastie în viaţa neîntreruptă a Daco-Romaniei. Dar în pofida evidentei depresiuni, viaţa multiseculară a renăscut din plin pe teritoriul ţării noastre. Parcă toţi germenii de vitalitate au dat roade chiar şi în cele mai mici localităţi ale existenţei poporului român.

Aceşti germeni au înflorit şi în îndepărtatul Săcalu de Pădure. Menţionat documentar cu denumirea latină de "Zakalus" din anul 1169. Satul a premers ca vechime peste 19 mari centre din Transilvania atestate documentar, ca de exemplu: Comitatul de Cluj dovedit prin acte din 1177, ca şi cel de Timiş din aceiaşi perioadă. Urmează la rând certificarea Comitatului de Satu Mare din 1811, cel al Sibiului din 1192, apoi al Caraşului din 1200 al Cisnădioarei (1202), al Feldioarei şi al Codlei (1212) şi un lung de alte localităţi ca: Orăştia (1224), Reghinul (1228), Bistriţa (1262), Hunedoara (1265), Mediaşul (1267), Deva (1269), Făgăraşul (1291), Târgu-Mureşul (1332), Aiudul (1333), etc.

Reiese deci, că pe teritoriul judeţului Mureş a luat naştere, recunoscut prin cele mai autentice documente, unul din cele mai vechi nuclee ale latinităţii orientale, aici în aproprierea "limesului" istoric de pe valea Mureşului Superior, un punct de mare rezistenţă a sufletului românesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.