Dezbateri parlamentare

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

"Predicatorii"

În 2004, la iniţiativa lăudabilă a Înalt Prea Sfinţiei Sale Mitropolitul Bartolomeu Anania, pentru care am un deosebit respect, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române le interzicea preoţilor înregimentarea în partidele politice. Pe bună dreptate, pentru că preotul, în comunitatea sa, este consilierul spiritual al tuturor enoriaşilor. Patru ani mai târziu, BOR şi-a îndulcit poziţia, dându-le voie preoţilor, cu anumite condiţii, să poată candida ca independenţi la funcţia de consilier local. În contextul în care preoţilor li se interzice, într-o oarecare măsură, implicarea în viaţa politică, se pare că unii politicieni au găsit o modalitate de a suplini acest "neajuns", devenind "predicatori" pentru masele de oameni ce se reculeg în lăcaşurile de cult.

Nu încerc, prin această declaraţie politică, să neg realitatea, să resping faptul că oamenii politici se implică în viaţa comunităţii religioase; cultele sunt şi vor reprezenta întotdeauna o preocupare pentru oamenii politici, pentru că religia este o piatră de temelie a poporului român. Mai mult, fiecare politician are dreptul de a-şi exprima crezul, de a participa la oricare manifestare religioasă după cum îi dictează inima, având, totodată, obligaţia de a fi aproape de comunitatea pe care o reprezintă, împărtăşind aceleaşi valori şi credinţe. Prin urmare, nu prezenţa politicienilor în lăcaşurile de cult ar trebui să ne mire, ci comportamentul câtorva din ei, care înţeleg să folosească manipularea politică în orice circumstanţe, fără să ţină cont de unele limite ale decenţei, impuse de codul bunului simţ.

Vedem astfel cum unii politicieni se dau în stambă prin lăcaşurile de cult (vezi George Becali) pozând în cei mai evlavioşi enoriaşi, în vreme ce alţii (preşedintele Traian Băsescu, spre exemplu) iau cuvântul în timpul unor manifestări religioase, "predicând" mulţimii adunate despre realizări, despre promisiuni sau despre politică, în general. În aceste condiţii, de ce să ne mai mire atitudinea sceptică a poporului român faţă de oamenii politici sau chiar absenteismul la vot, când unii reprezentanţi ai partidelor politice ţin cu tot dinadinsul să politizeze excesiv fiecare latură a vieţii alegătorului român, chiar dacă acest lucru înseamnă întinarea unui aspect atât de personal, cum este crezul?

Stimaţi colegi, cred că sunteţi de acord cu mine când spun că orice manifestare, fie ea politică, fie ea religioasă, trebuie să se încadreze în limitele decenţei şi ale bunului-simţ, or, aceste bariere sunt clar încălcate atunci când o mână de demagogi încearcă, prin orice mijloace, să se erijeze în "predicatorii comunităţii", să manipuleze, cu preţul încălcării unor principii ale vieţii personale. Cel mai elocvent exemplu de politizare a credinţei în scopuri personale ne-a fost oferit cu seninătate de un candidat al PD-L în toamna anului trecut când, pe timpul campaniei electorale, acesta a găsit de cuviinţă să pângărească cea mai sfântă rugăciune, "Tatăl Nostru", care s-a transformat în blasfemia "Tată Nostru care eşti în PD-L". Cuvintele sunt de prisos pentru încerca să ne explicăm această jignire adusă tuturor credincioşilor.

Trebuie să remarc însă faptul că acest comportament atipic al unor oameni de seamă ai politicii româneşti, ce confundă biserica cu tribuna politică, ar trebui să ne pună serios pe gânduri şi să ne îndemne, în ultimă instanţă, să schimbăm o mentalitate. Pentru că, la urma urmei, aceste anomalii ale scenei politice româneşti, adunate rând pe rând într-o imagine de ansamblu, au determinat, în mare parte, indiferenţa şi neîncrederea pe care românii o manifestă faţă de clasa politică din România.