Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu
Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 octombrie 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.136/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 octombrie 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.15 Oana Tohme Ştefănescu Niculescu-Mizil - declaraţie politică: "De ce vom ieşi mai greu decât alţii din criză?";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Doamna Oana Niculescu-Mizil Ştefănescu Tohme:

"De ce vom ieşi mai greu decât alţii din criză?"

În multe state se observă deja un început de normalitate în ceea ce priveşte ieşirea din criza economică. Spre deosebire de aceste state, în România criza financiară se completează cu una politică şi devine din ce în ce mai puternică.

Cum se face că alţii reuşesc să se redreseze si noi nu? Chiar astăzi citeam un articol în care se prezenta situaţia vecinilor noştri bulgari. În ceea ce priveşte piaţa imobiliară, bulgarii încep să-şi revină încet, dar sigur. La această redresare contribuim şi noi, românii. Românii cumpără apartamente şi case de vacanţă pe litoralul bulgăresc pentru că sunt cu 35% mai ieftine, iar Bulgaria este o destinaţie de vacanţă care nu te lasă cu buzunarele goale, deşi nu este acest Land of Choice la care românii se gândesc tot mai rar ca la un loc unde să-şi petreacă concediile.

Ce se întâmplă la noi în timp ce alţii dau semne de redresare economică bazate pe o politică guvernamentală responsabilă şi pe măsuri energice? La noi, leul continuă să se deprecieze faţă de euro, analizele economice şi financiare arată că România are nevoie urgentă de 3,5 miliarde de lei la bugetul statului, împrumuturile şi datoria externă cresc, politica prezidenţială instituie o criză politică majoră care contribuie semnificativ la adâncirea celei financiare, bugetarii ies în stradă în fiecare săptămână. Pe scurt, previziunile sunt sumbre. Conform ultimului sondaj, angajaţii români acceptă orice măsuri luate de angajatori numai să nu fie concediaţi.

În timp ce alţii se pregătesc pentru ieşirea din criză, pe noi ne mai aşteaptă, cu optimism, cel puţin câteva luni bune în care mulţi dintre români aplică lecţii de supravieţuire. Motivele sunt cât se poate de evidente şi diverse. De la încăpăţânarea, orgoliul, aroganţa şi disperarea lui Traian Băsescu până la micimea profesională a celor care se fac că muncesc la guvernare, enumerarea motivelor pentru care România nu va ieşi prea uşor din criză dacă realitatea politică nu se schimbă se poate întinde pe pagini întregi.