Dezbateri parlamentare

Domnul Iacob Puşcaş:

"Responsabilitate în criza din sănătate"

Aş dori ca pledoaria mea, referitoare la sistemul nostru naţional de sănătate, să pornească de la o întrebare cu răspuns previzibil: s-ar putea înţelege oare realitatea prezentă, din acest domeniu de "prioritate în guvernare" (mai ales acum, când ne confruntăm cu o amplă mişcare socială a cadrelor medicale, ale căror revendicări salariale sunt pe deplin legitime) dacă facem abstracţie de realitatea de perspectivă în ce priveşte situaţia şi numărul medicilor, al asistenţilor din spitalele României şi, în definitiv, de sentimentul creştin al dăinuirii fiinţei noastre naţionale în istorie? Evident că nu!

Şi situaţia este cu atât mai îngrijorătoare, pentru toţi cetăţenii ţării, cu cât datele statistice în domeniu sunt de o gravitate identică poate cu un impact seismic asupra tuturor conştiinţelor: România este pe penultimul loc în UE, având 223 de medici la suta de mii de locuitori! Cu alte cuvinte, dintr-un total de 83.000 de cadre medicale, au mai rămas în ţară cu puţin peste jumătate din aceştia (mai exact, populaţia este deservită de circa 45.000 de medici, din care mai mult de jumătate - adică 24.104 - sunt în vârstă de peste 40 de ani)!

Ce s-a întâmplat? Cum s-a ajuns în această situaţie dramatică? Răspunsul îl ştim cu toţii! Ştim că statul, prin instituţiile sale executive şi legislative, a "girat", din păcate, o politică nefastă în ceea ce priveşte sănătatea, pot chiar să o numesc inumană, dacă mă gândesc nu numai la remuneraţia deficitară, dar şi la "zelul" cu care s-a decis desfiinţarea spitalelor, la indiferenţa cu dotările tehnice necesare, la condiţiile improprii în care sunt trataţi bolnavii (sunt situaţii când doi pacienţi stau într-un singur pat!) şi, bineînţeles, nu în ultimul rând, dacă mă gândesc şi la mesajul politic refractar al unora de a-i îndemna pe angajaţii spitalelor (explicit sau implicit) să plece pur şi simplu din ţară: momentul de vârf al "exodului" s-a produs în 2011, când 16.500 de medici au decis să plece din România, la "recomandarea" domnului preşedinte Băsescu de a-şi face astfel o "carieră" în Occident (precizez, pentru politicienii care vor şi pot să înţeleagă "fenomenul" frustrării românilor de dreptul elementar al unor servicii medicale de calitate că, din 2007 şi până acum, au părăsit România nu mai puţin de 38.000 de medici şi asistenţi sociali)!

Datele statistice prezentate de mine mai sus sunt, desigur, suficient de edificatoare pentru a înţelege precaritatea situaţiei prezente şi de perspectivă din sănătate. Care este "explicaţia" oficială? Că nu se poate face o salarizare onorabilă a cadrelor medicale pentru că nu sunt bani la bugetul de stat! Da, domnilor, dar voinţă este la nivelul autorităţilor competente ale statului? Este? Dacă este voinţă, atunci să se găsească soluţii pentru remedierea situaţiei cel puţin delicate din sănătatea publică! Nu sunt nici soluţii pentru alocarea unui procent corespunzător din PIB pentru rezolvarea problemei? Atunci înseamnă că avem de-a face cu o lipsă de voinţă, care ne arată de fapt o incompetenţă politică, în ciuda faptului că, de exemplu, ar mai fi încă mult de lucru în ce priveşte combaterea economiei subterane (a evaziunii fiscale)! Şi ce antidot mai bun ar avea oare incompetenţa decât, pentru binele tuturor, demisia?