Vasile Popeangă
Vasile Popeangă

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.15/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 februarie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.157 Vasile Popeangă - declaraţie politică intitulată "Pentru PNL, cu dragoste";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Vasile Popeangă:

"Pentru PNL, cu dragoste"

Deşi încă de la bun început, de la crearea Uniunii Social-Liberale, au existat în fiecare partid şi voci care s-au opus acestei alianţe pe diverse motive, mai mult sau mai puţin personale, în ultimele săptămâni însă vocile separatiste din Partidul Naţional Liberal au devenit mai puternice, încercând să preia controlul şi să se împotrivească unei voinţe populare care i-a adus la o guvernare ce se bucură de un procent de susţinere cum n-au visat vreodată. Căci, da, voinţa electoratului este cea care a pus în Parlament aproape 70 de procente din voturi în mâna USL, iară nu iscusinţa politică liberală. Fără să vreau, aducerea-aminte m-a dus la momentul când, tot împotriva voinţei populare uriaşe, liberalii l-au făcut pe Alexandru Ioan Cuza să părăsească scaunul domniei. Insă, dacă după aceea au avut noroc cu Carol I, acum urmarea va fi punerea de noi aripi lui Băsescu, făcându-i pohta ce-a pohtit: unificarea aşa-zisei drepte româneşti sub sceptrul său de comunist năpârlit peste noapte în "om de dreapta"! Căci au ajuns şi la noi zvonurile cum că PNL vrea să iasă din grupul europarlamentar al ALDE şi să treacă în barca Partidului Popular European, taman la patronii PDL. De ce ar trece însă PNL să se alipească de un partid deloc popular, cum se autopretinde, care s-a dovedit nu doar incapabil să gestioneze criza economică, ale cărei urme se mai resimt şi astăzi, făcându-se frate, pe plan local, cu partidul care mai-mai că era să dispară din parlament din cauza mâniei unui electorat ajuns cu cuţitul la os, dacă nu chiar şi dincolo? În acest context, ce semnificaţie ar mai avea cuvântul "Naţional" din denumirea partidului, dacă se aliază cu trădătorii acestui neam? Încerc să-mi imaginez cum, în loc să se pupe cu Daniel Constantin şi cu Victor Ponta, Crin Antonescu se va pupa cu Blaga, MRU şi Papahagi. Parcă nu e ceva bine în poza asta, dar e opţiunea fiecăruia ce face în această situaţie... Să nu fi înţeles, nici măcar până acum, grupul tare vocal al separatiştilor din PNL, că, dacă te alipeşti unui repudiat de electorat, nu e musai să-1 tragi pe el în sus, ci rişti să te tragă acesta în jos? Uitaţi-vă la ţărănişti: indiferent cu cine s-au mai aliat, n-au mai pătruns în parlament, cât a fost el de partid istoric! O să fie însă un moment greu pentru liberali venirea în faţa electoratului. Când au primit mandat din partea acestuia ca, împreună cu celelalte partide care compun USL-ul, să salveze ţara de Băsescu, băsism şi degringolada economico-financiară şi socială, iar ei s-au sustras de la această datorie, cu ce obraz mai vin recalcitranţii din PNL să mai ceară votul de la popor? Ca să facă... ce? Căci, sustrăgându-se de la mandatul popular primit şi aliindu-se cu partidele care au demolat această ţară mai rău decât un război, nu numai că va dispărea credibilitatea liberalilor că ei pot reprezenta naţiunea, dar îşi vor atrage şi furia oamenilor de rând, care încă îşi mai oblojesc rănile după guvernările portocalii.

Oricum, cine i-a învăţat pe liberali să tragă de USL până aceasta se rupe nu i-a învăţat de bine, acţiunea fiind mai mult una sinucigaşă. Nu aceasta este soluţia ca să iasă preşedinte Crin Antonescu, care e pe cale să dea cu piciorul unei susţineri ce i-ar permite să se înscrie în cursa electorală şi să câştige chiar dacă ar pleca în concediu peste hotare a doua zi de la depunerea candidaturii! Momentan, liderul liberalilor mizează pe încrederea populară pe care o are, dar aceasta este volatilă, există doar pe moment, deoarece este încă în USL. Mâine, trecând alături de băsişti, încrederea poate scădea la 20 de procente, poimâine la 10, iar la alegeri să înoate undeva la nivelul lui Papahagi, MRU sau care mai e contracandidat de umplutură. Am tot amintit, sub cupola acestui Parlament, un citat biblic, dar se pare că nu vor prea mulţi să ia aminte: "Pieirea ta prin tine, Izraile!". Ori, mai pe româneşte, "Cum îţi aşterni, aşa vei dormi". Dar, chiar aşa, fie şi simbolic: să dormi în acelaşi pat cu băsiştii - se sperie gândul... Chiar aşa să fi ajuns PNL?