Ioan Adam
Ioan Adam

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.158 Ioan Adam - declaraţie politică: - "Atitudinea României faţă de criza din Ucraina";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ioan Adam:

"Atitudinea României faţă de criza din Ucraina"

Omenirea a fost supusă, de-a lungul timpului, mai multor încercări. Aceste încercări care, din punct de vedere religios, sunt date de către diavol au fost date omului însuşi chiar de om. Când spun încercări mă refer la faptul că nu a existat eră fără conflicte de ordin militar, politic sau economic. Şi în această perioadă se petrec atât de multe lucruri groaznice în lume încât ne putem întreba, pe bună dreptate, unde vrem să ajungem.

România se confruntă în această perioadă cu problema gestionării, la nivel naţional, dar şi internaţional, a conflictelor de la graniţa sa. Iar dacă cineva se gândeşte la conflictul din Ucraina ca la un fapt izolat, se înşeală amarnic. Cum se poate ca un conflict de o asemenea anvergură, deşi se petrece doar pe teritoriul unui stat, să nu aibă repercusiuni şi asupra altor state?

România şi statele vecine Ucrainei sunt primele care simt consecinţele acestor neînţelegeri: de la scăderea exporturilor, de la ruperea unor relaţii diplomatice la nivel european şi mondial, de la creşterea gradului de insecuritate, de la scăderea încrederii investitorilor în spaţiul economic est-european, până la interzicerea circulaţiei în zonele afectate de conflict. Dacă adăugam şi statele vecine în grupul celor mai afectate ţări din cauza conflictului ruso-ucrainean, putem spune pe bună dreptate că România, statul membru NATO care se învecinează cu zona de conflict, este cea mai afectată din punct de vedere politic şi economic.

Deşi aparent a fost şi este cazul se ne punem întrebarea dacă nu cumva acest conflict de la graniţa cu România ne poate afecta într-un mod profund, Guvernul României, prin Ministerul Afacerilor Externe, reprezentat de ministrul Titus Corlăţean a gestionat şi gestionează problemele de ordin militar, economic sau politic cu foarte mare promptitudine.

Ministrul de externe Titus Corlăţean a afirmat că, deşi evoluţia conflictului ruso-ucrainean este destul de îngrijorătoare, nu există niciun risc ca el să afecteze stabilitatea ţării noastre.

Statele membre ale Uniunii Europene s-au poziţionat categoric împotriva abuzurilor militare şi economice create de Rusia asupra Ucrainei, fapte care au fost de natură să distrugă stabilitatea socială la nivel mondial.

Guvernul României, condus de Victor Ponta, a reuşit să contracareze nişte eventuale "lovituri" de ordin politic sau economic datorate acestui conflict printr-o bună organizare, profesionalism şi găsirea unor soluţii benefice României în timp util.