Răzvan-Ionuţ Tănase
Răzvan-Ionuţ Tănase

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.102/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 septembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.159 Răzvan-Ionuţ Tănase - declaraţie politică: "Legea cartelelor prepay - între securitate şi libertate";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Răzvan-Ionuţ Tănase:

"Legea cartelelor prepay - între securitate şi libertate"

Săptămâna trecută, CCR a decis faptul că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, cunoscută pe larg drept cea care impunea operatorilor reţinerea datelor de identificare ale utilizatorilor de cartele prepay, este neconstituţională, în ansamblul ei. După cum bine ştim, Legea cartelelor prepay a fost contestată încă din momentul adoptării în Camera Deputaţilor, pe motiv că aduce atingeri dreptului la viaţă privată al cetăţenilor, lucru semnalat şi în scrisoarea adresată domnului Victor Ciorbea.

Sub pretextul securităţii naţionale, atât de mult invocat în ultimele zile, s-ar fi reuşit doar adoptarea unei legi cu prevederi care au fost declarate neconstituţionale şi în Germania, regăsindu-se doar în legislaţia a 6 ţări din UE, iar din momentul în care nu există reglementări la nivel european referitor la acest lucru, Legea cartelelor prepay nu şi-ar fi dovedit în niciun caz eficienţa scontată.

Deşi iniţiatorul a susţinut, în primă fază, faptul că respectivul proiect de lege are ca obiect constituirea unui cadru legislativ nediscriminatoriu între abonaţi şi utilizatorii prepay, art. 73 prevedea reţinerea de către toate persoanele juridice a datelor de identificare ale utilizatorilor reţelelor de Internet puse la dispoziţia publicului în mod gratuit, or, acesta s-ar fi aflat în primul rând în contradicţie cu decizia CJUE (Marea Cameră) care a invalidat în data de 8 aprilie 2014 Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice şi de modificare a Directivei 2002/58/CE. Practic, aici nu se discută doar despre îngrădirea drepturilor utilizatorilor de telefonie mobilă, vizată fiind de fapt şi identificarea persoanelor care se conectează la Internet. Altfel spus, am fi fost obligaţi "să dăm cu subsemnatul" în momentul accesării unei reţele publice Wi-Fi. Trăim totuşi într-o societate democratică, iar această măsură nu ar fi fost nici necesară, nici proporţională în respectivul context, deoarece ar fi afectat în mod direct drepturile cetăţenilor şi libertatea de comunicare.

În plus, actul normativ ar fi permis oricărei persoane juridice din România accesul la datele de identificare ale utilizatorilor de cartele prepay sau de reţele publice Wi-Fi, pe care ar fi fost obligată să le stocheze fără a lua în considerare o garanţie de securitate a datelor personale, putând fi ulterior folosite abuziv sau împotriva cetăţenilor, încălcându-se încă o dată dreptul la protecţia vieţii private.

Decizia recentă a Curţii Constituţionale reprezintă o altă victorie a societăţii civile în faţa unor măsuri care definesc un sistem de supraveghere generală, nu ţin cont de cerinţele CEDO şi atentează la libertăţile cetăţenilor români. Sunt convins însă că necesitatea de a contracara eventualele pericole la adresa siguranţei naţionale nu trebuie să primeze în defavoarea drepturilor omului, ci poate fi satisfăcută cu siguranţă prin alte mijloace, nicidecum prin adoptarea unor legi fulger care nu au corespondenţă în legislaţia europeană şi nu se înscriu în prevederi care au caracter internaţional.

Să păstrăm totuşi echilibrată balanţa între libertate şi securitate şi să acordăm oamenilor respectul cuvenit!