Dumitru Pîslaru
Dumitru Pîslaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 1999

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 aprilie 1999

  1. Intervenţii ale domnilor deputaţi:
  1.16 Dumitru Pâslaru - despre portretul tip al "prefabricatului politic" - primarul de Bucureşti.  

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Dumitru Pâslaru, ultimul înscris astăzi la zona de intervenţii.

Vă rog.

Domnul Dumitru Pâslaru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

La aproape jumătate de an de la alegerile pentru funcţia de primar general al capitalei, care au prilejuit etalarea binecunoscutei demagogii a promisiunilor disproporţionate, experimentată cu succes şi în noiembrie 1996 de către Convenţia Democrată, alesul, omul iscusit, a reuşit să revină în atenţia opiniei publice doar prin aventuri galante şi iniţiative excentrice.

Astăzi nici un partid nu-şi mai revendică paternitatea alesului.

Căderea sa în anonimat este favorizată şi de faptul că în contextul de sărăcie generalizată, haos şi prăbuşire, cetăţeanul, terorizat de explozia preţurilor, spectrul şomajului şi nesiguranţa vieţii, nu mai este atent la aspectele particulare, în acest context minore, ţinând de calitatea serviciilor şi nivelul investiţiilor publice, chiar dacă la vremea respectivă Lis a candidat mai mult în nume propriu, trecând deseori sub tăcere identitatea ce începuse să fie păguboasă - de membru al Convenţiei Democrate.

Comportamentul prefabricatului politic propulsat la putere este tipic, iar cazul particular al unei primării nu este decât un eşantion reprezentativ pentru starea generală a instituţiilor şi clasei guvernante acum în România.

Dacă în perioada interimatului, Lis se făcea cumva văzut şi ţinea să se vorbească despre el, odată ce a dobândit legitimitate, ca demn urmaş al lui Halaicu şi Ciorbea, şi-a refăcut viaţa, a intrat mai temeinic în afaceri, a intensificat călătoriile de documentare şi a început lucrările la vila proprie.

Este adevărat că a schimbat faţa primăriei, plasând pe trotuar, lângă uşa de intrare altfel veşnic închisă, doi dragoni din mozaic primiţi cine ştie de unde. Pe fond însă, iată, firma Boos Helen Hamilton, care a efectuat un studiu referitor la restructurarea primăriei municipiului Bucureşti, arată că în această instituţie domneşte haosul, confuzia şi ineficienţa, cota nemulţumirii cetăţenilor faţă de serviciile publice atingând la 12 din cele 17 peste 90%. Departamentele şi comisiile nu funcţionează, deciziile fiind luate ad-hoc şi neoficial, în mod napoleonian de către iscusitul ales, care uită să mai şi verifice îndeplinirea lor, întrucât, între altele, procesul de pregătire a unui proiect este extrem de încet şi greoi, trecând cel puţin 5 ani de la concepere la punere în practică.

Pentru că în relaţia cu partenerii germani din REBU a subminat activitatea firmei de salubritate, lipsind-o de mijloace financiare şi discreditând-o în mass-media, acum este nevoit să adune gunoaiele cu deţinuţii şi cu armata română care, nu-i aşa, avea în aceste zile altceva mai bun de făcut. Şi exemplele ar putea continua.

Cert este că, alergând de la coada de plată a pensiei la cea a achitării impozitelor, bucureşteanul poate observa că şi de această dată, cu ajutorul jandarmilor plimbaţi pe la mai multe secţii de votare, maşina de înşelat a funcţionat. Mai mult, că se coagulează o tipologie, a primarului de Bucureşti, ciocoi suficient şi sfidător, ca şi a alegătorului CDR care, pus în faţa prestaţiei produsului actului său electiv, nu-i rămâne decât să braveze: "O fi el rău, o fi el…, dar e de-ai noştri!"

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da, vă mulţumesc.