|
Domnul Marian Neacşu: Vă mulţumesc frumos, doamna preşedinte. Bună dimineaţa, stimaţi colegi! Declaraţia mea politică de astăzi se intitulează "Ultima păcăleală a lui Traian Băsescu". Şi trebuie să recunosc că, la data la care am conceput acest material şi am ales titlul, nu ştiam că va deveni penultima şi că va face parte dintr-un lung şir, probabil. Probabil că, de la înălţimea foişoarelor palatului Cotroceni, România se vede tare mică şi îndepărtată. România reală, ţara aceea frumoasă şi bogată, aşa cum învăţam la lecţiile de istorie ori în versurile unor poeţi "mai patrioţi" - ar spune preşedintele Băsescu, decât intelectualii şi tinerii de astăzi. Dacă nu aşa ar sta lucrurile, am avea serioase probleme în a înţelege ultima dintre găselniţele domnului (încă) preşedinte. Domnul Băsescu propune modificarea Constituţiei, argumentând că ar fi mai ieftin ca Parlamentul ţării să aibă o singură Cameră, cu 300 de reprezentanţi. Cel de-al doilea argument al dumnealui este că, pe această cale, s-ar reduce corupţia. Declar deschis că sunt de acord cu o parte din propunerea preşedintelui. Dincolo de o continuă demonetizare şi chiar o damnare a instituţiei fundamentale a democraţiei (parcă sună puţin emfatic) - Parlamentul, nu pot să nu remarc cu aceeaşi onestitate pe care am cărat-o după mine toată viaţa (şi uneori şi ea pe mine), că ne mai şi merităm soarta. Că, în mod sigur, se poate lucra mai eficient cu un număr mai redus de parlamentari. Şi, evident, dublat de o diminuare corespunzătoare a personalului administrativ al Parlamentului. Însă, a face din asta cea mai importantă problemă a naţiei şi de rezolvarea căreia depinde, în mod fundamental, destinul fiecărui roman, dacă nu ar fi o glumă proastă, aproape că ar fi una bună. Şi aş face lobby pentru această propunere, dacă argumentele prezentate ar fi cele reale. Primul argument al preşedintelui Băsescu este o prostie care sare în ochi, pentru că economia care s-ar realiza la buget este infimă, comparativ cu nevoile existente şi cu dimensiunea produsului intern brut. Unii s-au grăbit şi au calculat că statul ar economisi 36 de milioane de euro în fiecare an. Ce se poate face cu 36 de milioane de euro? Cu siguranţă, afaceriştii care îl finanţează pe domnul Băsescu asfaltează cu aceşti bani doi-trei kilometri de drum (despre autostrăzi mai la vară). Nu mai spun că domnul Berceanu - ministrul transporturilor şi colegul domnului Băsescu - a avut în ultimii ani acces la fonduri de sute de milioane de euro, dar nu a reuşit să facă măcar zece kilometri de autostradă. Mă întreb câte milioane de euro au tocat doamnele Udrea şi Ridzi, protejatele domnului Băsescu, pentru care acesta a dat ordin să se înfiinţeze două ministere. Cum uită domnul preşedinte că numai bugetul Ministerului Turismului este aproape cât bugetele reunite ale celor două Camere? întrebarea este evident retorică. Amnezia selectivă este una dintre calităţile cu care domnia sa ne-a obişnuit de-a lungul vremii. În Europa, există ţări care o duc foarte bine cu un Parlament unicameral, precum şi ţări prospere care au Parlament bicameral. Cel mai vechi Parlament din Europa, cel britanic, are două camere. Nu cu mulţi ani în urmă, unul dintre fervenţii susţinători ai bicameralismului era însuşi domnul prim-ministru Emil Boc, preşedintele PD-L. Este drept că atunci nu era nici premier şi nici preşedinte de partid. Cum nici domnul Băsescu nu era preşedinte de ţară. Şi parafrazând butada nostalgicilor, atunci era mai bine. Poate pentru dânşii nu, dar pentru noi toţi ceilalţi români cu siguranţă că da. De aceea se impune concluzia că România s-ar simţi mai bine, ar economisi mult mai mult, dacă ar pleca de la conducere domnul Băsescu şi ai lui. Şi poate că, într-un exces de patetism, domnul Preşedinte ne va propune zilele următoare un referendum şi pentru desfiinţarea instituţiei prezidenţiale. Economiile ar fi cu adevărat consistente, iar eficienţa comparabilă. Şi poate îl programează pentru 6 decembrie. Să fie primit şi pentru turul doi, nu ? Al doilea argument al lui Preşedintelui are un caracter jignitor şi generalizator: mai puţini parlamentari - mai puţină corupţie! Cred că mai degrabă ar fi mai uşor de controlat şi de şantajat, cum i-ar plăcea dumnealui. Eu, Marian Neacşu, deputat în Colegiul nr. 2 Ialomiţa, nu sunt corupt şi sunt convins că la fel sunt mai toţi colegii noştri. Jignirea adusă de domnul Băsescu membrilor Parlamentului este o jignire şi pentru zeci de mii de cetăţeni cinstiţi din judeţul Ialomiţa, care au avut încredere în mine, care m-au votat şi pe care eu îi reprezint. Şi pentru milioanele de români care au acordat încredere celorlalţi colegi. Ar trebui, poate, să îl chem pe domnul preşedinte în judecată pentru mizeria proferată la adresa mea şi ar putea fi un interesant exerciţiu comun al celor care, ca şi mine, se simt profund calomniaţi de afirmaţiile stupide ale domnului Băsescu. Dar poate că ar fi nedemn de ţinuta unui parlamentar care încă mai crede în posibilitatea schimbării clasei politice. Mai ales dacă acest lucru se va petrece prin trimiterea la locul său, în afara istoriei, a acestui personaj care nu a reuşit niciodată să fie şi preşedintele meu. În ansamblul ei, toată agresivitatea aceasta manifestată de Traian Băsescu îmi pare foarte cunoscută. Istoria ne demonstrează că, în momentele de criză, o tânără republică ca a noastră poate cădea victimă atacurilor venite din partea partidelor populiste. În urmă cu 76 de ani, Adolf Hitler a câştigat puterea într-un moment în care Germania traversa o puternică criză politică şi economică - adică exact tipul de împrejurări în care ne aflăm noi acum. Asumându-şi rolul de "salvator al patriei", dementul Hitler, care devenise şef al statului după alegeri, a obţinut cu sprijinul partidului său, care era majoritar în legislativul ţării, eliminarea prerogativelor Parlamentului şi transferarea puterilor absolute. Ca şi Hitler, tot aşa invocă şi domnul Băsescu ineficienta şi corupţia Parlamentului. Cu sprijinul partidului nazist, Hitler a ajuns cel mai mare criminal al secolului trecut. Cu sprijinul partidului său, domnul Băsescu vrea puterea absolută. De aceea, trebuie să ne cutremurăm şi să ne fie frică de domnul Băsescu, pentru că oameni ca dânsul sunt un pericol pentru democraţie şi pentru republică. Chiar dacă observăm cu toţii neajunsurile democraţiei, întotdeauna ele sunt mai puţine decât defectele dictaturii. Nimeni nu a propus să nu mai circulăm cu maşinile, chiar dacă zilnic oameni nevinovaţi mor în accidente, căci mai inteligent este, nu-i aşa, să oprim iresponsabilii care conduc băuţi. Conchid, repetând faptul că susţin diminuarea numărului de parlamentari. Dar nu aşa pe genunchi. Pentru că este o măsură care ar produce efecte abia peste încă trei ani. Şi care poate fi promovată printr-o iniţiativă legislativă ce ar trebui să se bucure de o largă susţinere. Despre modificarea Constituţiei însă, pentru a induce aparent o temă intelectualistă (nu foarte propriu domnului preşedinte) cred că mai sunt multe lucruri de lămurit. Şi asupra motivaţiei şi asupra oportunităţii. Sunt mulţi oameni decenţi, inteligenţi şi integri în Partidul Democrat Liberal, care ar face bine să se depărteze, altfel vor deveni complicii unei sinistre şi periculoase aventuri. Iar domnul Băsescu ar arăta cu adevărat că este gol de conţinut. Şi singur.
|