Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 octombrie 2009
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.136/2009
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 octombrie 2009 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 octombrie 2009
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.16 | Gheorghe Dragomir - declaraţie politică: "Premier la plezneală"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Premier desemnat la plezneală" Soluţionarea rapidă a acestei crizei şi învestirea unui guvern puternic, cu susţinere solidă în Parlament şi cu prestigiu internaţional este un test pentru democraţie. Domnul Lucian Croitoru poate fi văzut de unii ca un bun profesionist în domeniul finanţe - bănci, aşa cum reiese de altfel din curriculum vitae al domniei sale, dar, având în vedere că niciodată nu a condus o instituţie cât de mică, am rezerve asupra capacităţii sale de a conduce guvernul, mai ales în mijlocul unei crize economice profunde. Totuşi, o declaraţie recentă a premierului desemnat m-a făcut să mă întreb: are vreo idee domnul Croitoru despre realităţile economice ale României anului 2009? "Este adevărat ca rata şomajului a crescut, dar este totuşi cea mai joasă între ţările din centrul şi estul Europei. Dar, pe de altă parte, inflaţia scade, iar contul curent se ajustează rapid", a declarat recent Lucian Croitoru. În replică, pot să spun că România a avut în septembrie cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din UE, de 4,9%, faţă de o medie de 0,3% la nivelul celor 27 de state membre, respectiv - 0,3% în zona euro, potrivit datelor prezentate joi de Biroul de statistică al comunităţii europene. Într-un cuvânt, Lucian Croitoru nici nu cunoaşte datele statistice. Inflaţia nu numai că nu scade, dar a ajuns la un record în România de vreo 15 ori decât media europeană şi asta ca o consecinţă a "genialei politici economice" a Guvernului Boc. Având în vedere faptul că majoritatea parlamentară nou constituită are un premier desemnat şi susţinut de o largă majoritate parlamentară, Klaus Johannis, un om care a dovedit, şi unul aruncat în cursă de Traian Băsescu din disperare de cauză, Lucian Croitoru, al cărui loc este la Banca Naţională şi nu la guvern, unde este şi va fi doar o marionetă a preşedintelui Băsescu. Ar fi un gest onorabil din partea lui Lucian Croitoru ca, în faţa lipsei evidente de susţinere politică şi a imposibilităţii formării unui guvern viabil, să-şi depună mandatul în faţa preşedintelui şi să renunţe la nominalizare. Adevărata intenţie a lui Traian Băsescu este de a menţine guvernul interimar Boc până după alegerile prezidenţiale pentru a controla procesul electoral prin ministrul de interne, Vasile Blaga. Dacă se mai îndoia cineva de această intenţie, ea ne-a fost dezvăluită chiar de preşedintele Traian Băsescu zilele trecute. Menţinerea până după alegeri a cabinetului interimar Boc - primul din istorie demis prin moţiune de cenzură, nelegitim şi nereprezentativ - este cel mai mare pericol pentru România la ora actuală. Acest lucru nu este posibil, aşa cum nu este posibil nici faptul că Lucian Croitoru va fi prim-ministru. Dacă va veni în Parlament nu va primi nici un vot de la noua majoritate de 65%. Şi atunci, de ce mai vine? |



