Tudor Ciuhodaru
Tudor Ciuhodaru

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 decembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.160 Tudor Ciuhodaru - declaraţie politica "Redevenţe Ponta";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Tudor Ciuhodaru:

"Redevenţe Ponta"

Domnule prim-ministru, ministrul finanţelor, Ioana Petrescu, a anunţat că actualul sistem de redevenţe va fi aplicat şi în 2015, deşi dumneavoastră aţi ajuns la putere în urma unui program de guvernare ce prevedea clar modificarea sistemului de redevenţe. În iulie 2013 ne spuneaţi că ,,în acest an, vom finaliza şi, probabil, vom şi adopta noua Lege privind redevenţele. Expiră cei 10 ani din contractul din 2004 cu Petrom. Practic, anul viitor, România va avea redevenţe pentru toate resursele sale naturale, redevenţe la media europeană." Suntem în 2014 şi nu s-a întâmplat nimic.

Vă solicit să vă asumaţi acest lucru printr-un proiect de lege şi să veniţi cu sistemul de redevenţe în Parlament, înainte de a se discuta proiectul de buget.