Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.162 | Mihai Weber - declaraţie politică având subiectul "Şcoala, un pol de rezistenţă al educaţiei"; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
"Şcoala, un pol de rezistenţă al educaţiei" Unul dintre instrumentele puternice de care dispunem pentru a modela viitorul este educaţia. Acest domeniu este considerat un factor - cheie în procesul de dezvoltare al societăţii, este ramura care asigură forţa de muncă pentru toate sectoarele de activitate, favorizează progresul, stimulând curiozitatea intelectuală, capacitatea de adaptare, creativitatea şi inovaţia. Principalii factori care ajută copilul în desăvârşirea propriei educaţii sunt şcoala şi familia. În calitate de părinte, îmi doresc ca viitorul tuturor copiilor să fie unul mai bun, cu rezultate remarcabile, acest lucru realizându-se doar prin prisma unei bune educaţii, unei bune şcoliri. Raportându-ne la cele întâmplate în ultimii doi ani şi jumătate, constatăm că pentru Guvernul Ponta, pe lângă sănătate, o prioritate este şi educaţia. Investiţiile în infrastructura şcolară, revizuirea programelor şi a planurilor cadru au dus la creşterea bugetului învăţământului, având cea mai mare rată de creştere din Uniunea Europeană. Salariile profesorilor debutanţi au fost majorate cu zece puncte procentuale, au fost introduse bursele lunare în valoare de 200 de lei, peste 2.400 de şcoli au fost conectate la Internet, au fost distribuite pentru transportul elevilor în mediul rural peste 1.200 de microbuze, au fost introduse discipline opţionale care să ducă la o educaţie completă a copiilor, aceşti paşi fiind făcuţi cu scopul de a perfecţiona sistemul şcolar, de al aduce în stadiul în care ar fi trebuit să fie şi în timpul guvernării Boc, un stadiu echilibrat, fără tăieri de salarii şi alte măsuri nedemne de un Guvern care se pretinde a lupta pentru siguranţa şi buna educaţie a tineretului român. Dar, din fericire pentru copiii noştri şi pentru noi, părinţii de pretutindeni, aceste pericole au rămas acolo, în trecut, în conul de umbră în care îşi fac somnul liniştite. În calitate de om politic, vreau să îi asigur pe toţi colegii mei de sprijinul meu necondiţionat în tot ceea ce priveşte perfecţionarea sistemului şcolar şi repararea tuturor greşelilor făcute în trecut. Avem nevoie de un sistem care să nu blocheze accesul la cunoaştere şi autodezvoltare al elevilor, un sistem de pe urma căruia să aibă acces la toate informaţiile şi condiţiile necesare pentru a creşte corect, disciplinat, şi asta pentru că viitorul unei ţări depinde de ei. |



