Dezbateri parlamentare

Domnul Ioan Ovidiu Silaghi:

Chiar dacă îmi petrec câteva zile pe săptămână la Bruxelles sau Strasbourg, sunt la curent cu ce se întâmplă pe scena politică din ţară. Din păcate, nu numai prin intermediul colegilor şi al internetului aflu despre anumite evenimente, ci şi de la unii parlamentari europeni, care urmăresc cu deosebit interes ce se întâmplă în România. Mai mulţi europarlamentari se miră de faptul că, într-o ţară care a avut foarte mult de suferit în urma comunismului şi unde există deja în dezbateri parlamentare un proiect de lege referitor la lustraţie, sunt suficiente voci care critică acest demers legislativ.

Un ziarist care a cochetat înainte de 1989 cu presa comunistă şi care are încă destulă priză la cititori, scria la sfârşitul săptămânii trecute, într-un editorial că: "legea lustraţiei nu e o ruşine naţională, cum zice Ion Iliescu. Legea lustraţiei este o imbecilitate naţională (...) Documentul exclude din viaţa politică a ţării oameni de o deosebită valoare profesională. Oameni a căror rămânere sau alegere într-o funcţie ar contribui la progresul ţării". Ei, bine, doamnelor şi domnilor, aceste rânduri nu constituie o premieră. Este un "deja-vu" care datează de mai bine de 16 ani şi l-am întâlnit sub semnături diferite prin mai multe medii de informare, de obicei cele care au apărat sau apără interesele celor care au pierdut puterea în 1989, dar, atenţie îi sprijină pe cei care au preluat-o atunci.

Stau şi mă întreb, aceşti "oameni de o deosebită valoare profesională" la care se referă toţi cei care îi invocă, nu au avut 16 ani la dispoziţie, să contribuie la "progresul ţării"? Au avut. Şi ce au făcut? Nimic! Acesta este răspunsul. Mai mult, în 16 ani de zile ne-au îndepărtat de acele ţări care au rupt-o, aproape concomitent, cu regimul comunist. Oricât de bine intenţionată ar fi actuala guvernare şi oricâtă putere de muncă ar avea, ea nu poate să-şi pună în aplicare 100% programele. De ce? Pentru că încă trebuie să repare ceea ce aceşti "oameni de o deosebită valoare profesională" au stricat începând cu 1990. Nu am să întreb cine sunt aceşti oameni? Nu pentru că nu i-aş cunoaşte. Pe unii îi avem chiar colegi. Ci pentru că ştiu cât au contribuit, nu la progresul ţării, ci la regresul ei.

Dar cei care perorează împotriva lustraţiei continuă pe aceeaşi linie: "Poţi contribui la democratizarea ţării şi dacă ai fost activist PCR sau UTC". Această frază spune totul şi nu mai este nimic de comentat. Decât faptul că, într-adevăr, după 1989, foştii activiştii PCR şi UTC, aflaţi în PSD, au ştiut mai bine decât noi ceilalţi, netrecuţi prin aceste "şcoli înalte", să tragă sforile în politică, să manevreze tot ce era de manevrat şi chiar să inventeze diferite mătuşi Tamara, atunci când necesităţile o cereau.

P.S. 1. "Fostul activist comunist Ion Iliescu a dus România în NATO şi în UE", se mai spune în editorialul din care am mai citat. O ABERAŢIE mai mare nu s-a spus în acest an în România.

P.S. 2. Dacă numai calitatea de activist PCR şi UTC reprezintă certificatul de calitate pentru oamenii care pot asigura progresul României, atunci trebuie să-i considerăm duşmani pe cei care în 16-20 decembrie la Timişoara şi în 21 decembrie în Bucureşti au ieşit în stradă! Cel puţin în viziunea unor analişti politici.