Dezbateri parlamentare

Doamna Daniela Popa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Grigore Crăciunescu.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc, doamna preşedintă.

Doamna preşedintă,

Doamnelor şi domnilor parlamentari

Am intitulat declaraţia mea politică de astăzi: "Politica trădării"

Cu puţin timp în urmă, populaţia a fost informată cu emfază că Partidul Democrat intră singur în Europa, fără liberali, iar reacţia acestora din urmă a fost una normală. Fiecare partid are drept de decizie. Votul pozitiv acordat de noi, liberalii, propunerii de modificare a Legii referendumului a fost calificat drept trădare şi răzbunare, deşi s-a subliniat că actul normativ respectiv va intra în vigoare abia în mandatul următor. Brusc, democraţii şi-au amintit că fac parte dintr-o alianţă şi că au nişte parteneri.

Este adevărat că protocolul Alianţei D.A. nu prevede obligativitatea unor liste comune la alegerile pentru Parlamentul European, şi este la fel de adevărat ca PNL şi PD fac parte din familii politice diferite. În contextul actual, însă, hotărârea de a participa pe liste proprii are un alt înţeles, arhicunoscut, şi de aceea nu-l voi mai comenta aici.

Nu vreau sa aduc justificări deciziei PNL de a vota acea controversată modificare şi nici să comentez decizia PD de a-şi constitui liste proprii pentru apropiatele alegeri. Vreau să fac însă doar o scurtă trecere în revistă a unor evenimente recente.

În noiembrie 2006 am asistat cu toţii la eforturile susţinute ale unor foşti colegi liberali, actuali liberali-democraţi, de a "reforma" Partidul Naţional Liberal, susţinând ca sunt păstrătorii şi apărătorii adevăratelor principii ale liberalismului românesc. Neprimind răspunsul aşteptat, s-au erijat în cavaleri ai dreptăţii şi au pornit lupta pentru salvarea partidului, fără să mai aştepte un congres care putea sau nu să le legitimeze demersul, fără sa aducă alte argumente în afară de nişte acuzaţii, repetate până la epuizare. Aşa cum sunt sigur ca s-a observat din apariţiile lor publice de până acum, orice întrebare este un prilej de a ocoli răspunsul pana se ajunge din nou la atacuri împotriva lui Călin Popescu-Tăriceanu.

Până acum, preşedintele Traian Băsescu s-a mulţumit să-l critice doar pe primul-ministru, nimeni altul decât partenerul său de campanie, cu care a împărţit un electorat numeros. Despre grupul menţionat mai sus, care s-a transformat într-un fan-club, numai de bine. Am avut criza bileţelelor şi a notificărilor pe adrese trimise către miniştri. Era, însă, o luptă între doi oameni politici.

În ce context apare atunci ultima afirmaţie a preşedintelui, care le depăşeşte pe toate?

Să declari că Parlamentul şi parlamentarii votează legi pentru infractori, depăşeşte orice limită. Dacă acuzaţiile, certurile, loviturile sub centură fac parte pentru unii din arsenalul luptei politice, de data aceasta mi se pare cam mult. Parlamentul, care într-un stat democratic este singura instituţie abilitată să elaboreze şi să voteze legi, este pus la zid şi acuzat de însuşi preşedintele ţării că face acest lucru pentru infractori. În această situaţie, l-aş întreba pe domnul preşedinte Băsescu dacă nu cumva doreşte să se substituie Parlamentului şi să facă domnia sa legi mai bune.

Dacă a trăda un om sau a trăda un partid nu este un fapt lăudabil, dar poate fi acceptat pentru că aşa-i... în politică, a trăda democraţia în sine, care stabileşte clar atribuţiile preşedintelui, ale primului ministru şi ale Parlamentului, mie personal mi se pare un lucru deosebit de grav.

Unde este de fapt, trădarea? În denigrarea celor alături de care ai câştigat încrederea oamenilor? Într-un vot pozitiv dat la o modificare necesară a unei legi? Sau în colaborarea declarată dintre Partidul Democrat, partener de alianţă al Partidului Naţional Liberal şi o nouă formaţiune politică, constituită din grupul de dizidenţi care urmăreşte subminarea credibilităţii premierului Tăriceanu şi a partidului în sine?

Atunci când urmăreşti doar realizarea propriilor dorinţe, ajungi să-i ignori pe anonimii care te-au investit nu într-o funcţie, ci intr-un rol foarte important: acela de a-i apăra. Pe cei care ţi-au încredinţat chiar viitorul lor.

Va mulţumesc.

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc.