|
Domnul Eduard Raul Hellvig: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi are în vedere "necesitatea acordării unei sume de bani pentru vestimentaţia profesorilor din învăţământul preuniversitar şi universitar". Categoria socio-profesională a dascălilor este o categorie de o importanţă semnificativă în societatea românească, prin rolul său de a forma nu doar conduite, caractere sau personalităţi umane, cât şi specialişti şi, deopotrivă, profesionalişti în diverse domenii de activitate. Dacă odată era o mândrie să fii de profesie dascăl, iar omul de rând se pleca respectuos în faţa acestuia, recunoscându-i astfel meritele, astăzi condiţia socială a dascălului a ajuns într-o stare pe care o deplângem cu toţii. Principalul factor cauzator pentru care s-a ajuns aici este că guvernele care s-au succedat la putere nu au acordat problemei financiare a dascălilor atenţia cuvenită, gestionând cu superficialitate şi lipsă de înţelepciune politică această situaţie. Dacă angajaţi ai altor instituţii publice, precum primăriile, prefecturile şi instituţiile subordonate acestora primesc diferite sporuri şi indemnizaţii în bani, de la alocaţie de hrană, indmnizaţie de dispozitiv, spor de microunde, până la indemnizaţie pentru vestimentaţie, consider că este oportun ca noi, în calitate de oameni politici, să intervenim în sprijinul dascălilor, propunând o sumă lunară pe lângă salariu, pentru vestimentaţia acestora. Supun atenţiei dumneavoastră faptul că, datorită salariilor foarte mici, profesorii nu îşi pot acoperi cheltuielile curente şi cele necesare asigurării unui trai decent, nemaivorbind despre materialele didactice care sunt costisitoare şi totodată absolut necesare pregătirii şi perfecţionării cadrelor didactice sau despre o vestimentaţie decentă şi adecvată. Statutul social al unui dascăl nu îi permite să apară în faţa elevilor ori a studenţilor altfel decât adecvat vestimentar. Or, aşa cum menţionam mai sus, acest lucru este greu de realizat în practică. În acest sens, propun să devenim cu toţii mai reponsaabili faţă de societatea românească şi faţă de problema dascălilor şi să luăm atitudine cu privire la aceste lucruri. Ca un prim pas în această direcţie, propun să milităm pentru acordarea unei sume de bani pentru vestimentaţie atât profesorilor preuniversitari, cât şi celor univeritari, fără discriminare, întrucât nevoile acestora o cer. Dascălul merită întregul nostru suport moral şi financiar prin ceea ce reprezintă el pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri. Vă mulţumesc.
|