Horia Cristian
Horia Cristian

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 septembrie 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.121/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 septembrie 2009

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.17 Horia Cristian - invitaţie la analiză şi voinţă de a reforma cu adevărat instituţiile statului;

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Horia Cristian.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Horia Cristian:

Doamna preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Constat cu bucurie că domnul preşedinte nu a reuşit să doboare cutumele parlamentare. Suntem puţini, dar buni.

Rămâne în acest moment o umbră de speranţă că acest popor nu va fi, aşa cum doreşte dânsul, o naţiune de ciuperci. Că nu vom accepta să stăm în întuneric şi să ne hrănească cu gunoi de grajd.

Poate colegii mei, cetăţenii României, vor înţelege că dincolo de perdelele de fum, dincolo de "noapte şi ceaţă" sunt problemeleadevărate ale României.

Chiar şi aceia care stau duminică pe stradă şi îşi vând şi ultimele rămăşiţe ale unei existenţe distruse, înţeleg că nu întâmplător sfârşitul acestei naţiuni coincide cu sfârşitul de mandat al domnului Traian Băsescu.

Ei înţeleg că, în nouă luni scurte, viaţa noastră s-a destrămat, şomajul, sărăcia, lipsa serviciilor de sănătate, jafurile, spargerile, crimele sunt realitatea acestei ţări. Ei încep să înţeleagă că prostituţia, drogurile şi referendumurile sunt doar "circul". Pâinea lipseşte.

Stimaţi colegi,

Guvernul acesta amărât nu a înţeles că un an de criză este o fantastică oportunitate - aceea de a reforma profund societatea românească.

Noi am încercat, în repetate rânduri, să atragem atenţia asupra acestui lucru, dar greşeala noastră a fost aceea că am încercat să guvernăm în locul acestui Guvern, când, de fapt, ar fi trebuit să facem primul lucru asupra noastră. Să înţelegem că este momentul să reformăm această instituţie. Şi vă invit, pe această cale, să vă alăturaţi nouă şi să încercăm să reformăm această instituţie şi să o transformăm în ceea ce ar trebui să fie.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc, domnule deputat.