Ion-Bogdan Mihăilescu
Ion-Bogdan Mihăilescu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.178 Ion-Bogdan Mihăilescu - declaraţie politică cu ocazia Zilei Internaţionale a Democraţiei;

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

Domnul Ion-Bogdan Mihăilescu:

Declaraţie politică cu ocazia Zilei Internaţionale a Democraţiei

În fiecare an, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite celebrează pe data de 15 septembrie Ziua Internaţională a Democraţiei.

În acest context, trebuie să conştientizăm importanţa promovării şi protejării acestei valori universale, bazată pe voinţa liber exprimată a cetăţenilor privind sistemele politice, economice, sociale şi culturale în care trăiesc.

Democraţia este principalul concept al civilizaţiei moderne, iar promovarea valorilor democraţiei reprezintă singura garanţie a unei vieţi libere şi prospere. Democraţia este forma de guvernământ, de organizare şi de conducere a societăţii cu cea mai largă răspândire, cea mai dorită şi acceptată de către oameni, singura capabilă să promoveze esenţa umană, să o apere şi să-i asigure realizarea.

România, ca stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite, s-a implicat activ în promovarea şi consolidarea democraţiei, sprijinind întărirea statului de drept atât pe plan intern, cât şi pe plan extern, contribuind financiar la Fondul Naţiunilor Unite pentru promovarea democraţiei pentru construcţia păcii, precum şi la bugetul Oficiului Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului, pentru activităţi legate de consolidarea statului de drept şi a democraţiei.

În concluzie, trebuie să conferim acestei zilei semnificaţia cuvenită de valoare şi responsabilitate politică, susţinând şi încurajând principiile democraţiei, elementele şi modalităţile de exercitare a unei guvernări democratice.