Dezbateri parlamentare

Domnul Tudor Constantin:

"În şcolile călărăşene nu se mai face învăţământ de calitate"

Ziua de 15 septembrie a devenit o zi simbolică pentru învăţământul din întreaga ţară. Şi anul acesta, clopoţelul care a sunat în acea dimineaţă a strâns în jurul şcolilor pe elevii nostalgici după vacanţa care de abia s-a încheiat, dar şi pe dascălii pregătiţi s-o ia de la capăt într-un sistem educaţional lipsit de performanţă.

Putem spune că din cei 51.000 de elevi călărăşeni care au început noul an şcolar 2008-2009, doar aproximativ 100 au obţinut premii la olimpiadele şi concursurile naţionale. Această cifră ne-ar putea pune pe gânduri, deoarece relevă o realitate sumbră a zilelor noastre: în şcolile călărăşene nu se mai face învăţământ de calitate. Această prezumţie ne-a fost confirmată şi de unele studii internaţionale ale căror rezultate au demonstrat că elevii români au performanţe sub nivelul mediocru la citire, matematică şi la ştiinţele exacte (chimie, fizică, biologie, geografie).

Numărul şcolilor din judeţ care au dat elevi performanţi este destul de mic, acestea putând fi numărate pe degete: Colegiul Economic, Colegiul Tehnic "Ştefan Bănulescu", Liceul "Mihai Eminescu", Colegiul "Barbu Ştirbei", Şcoala Generală "Nicolae Titulescu" din Călăraşi, Colegiul "Neagoe Basarab" din Olteniţa şi Şcoala cu clasele I-VIII din Olteniţa şi cam atât. Puţini elevi din mediul rural s-au încumetat să se înscrie în competiţiile şcolare naţionale. Este clar, interesul pentru şcoală scade din an în an, iar cauzele care au dus la această situaţie sunt multiple.

Nivelul de trai scăzut al elevilor din mediul rural, dar şi a majorităţii celor din mediul urban poate fi considerată o cauză importantă. Lipsa banilor nu permite elevilor procurarea unor manuale care să le asigure o bună pregătire în afara orelor de clasă. "Educaţie fără bani nu se poate face" este o expresie pe care am auzit-o de la un profesor cu mulţi ani de experienţă în spate. Programele şcolare destul de încărcate şi metodele învechite de predare la clasă duc, de asemenea, la scăderea interesului din partea elevilor pentru învăţare. Din comoditate, dar şi din lipsa materialelor didactice moderne, profesorii nu folosesc metode de predare interactive pentru captarea atenţiei elevilor. Dar ce motivaţie mai au profesorii în ridicarea nivelului educaţional al elevilor, când retribuţiile lor sunt derizorii?

Mult trâmbiţata reformă din învăţământ întârzie să apară şi astfel sistemul educaţional cunoaşte un regres continuu, care face ca performanţa din educaţie să devină un ţel din ce în ce mai greu de atins. Astfel, elevilor şi dascălilor nu le rămâne decât speranţa că sistemul de învăţământ va cunoaşte o reală îmbunătăţire prin aplicare unei noi legi a învăţământului, coerentă şi adaptată la cerinţele societăţii de astăzi.