Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/2014
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2014
| 1. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | ![]() |
|||
![]() |
1.186 | Adrian Constantin Simionescu - consideraţii legate de virtuţi în politică; | ![]() |
||
Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta
|
Domnul Adrian Constantin Simionescu: Vă îndemn să aşteptaţi, aşteptaţi, aşteptaţi!, după cum spunea personajul jucat de actorul american Mei Gibson în filmul "Braveheart2 - "Inimă neînfricată", într-o scenă epică de luptă între scoţienii conduşi de rebelul William Wallace şi trupele engleze. Răbdarea este o virtute. Răbdarea îşi arată roadele în toate domeniile vieţii: în cultivarea unei plante, în îngrijirea unui animal, în educarea copiilor, în atingerea în siguranţă a unei destinaţii, în tratarea unei boli. Chiar şi în politică, răbdarea este de partea celor care o înţeleg, o acceptă şi o cultivă. Lucrul bun, la timpul său. România are nevoie de tratament după perioada nefastă reprezentată de Băsescu. Dar aşa cum corpul omenesc are propriul sistem de apărare, şi corpul social îl are pe al său. Democraţia ca regim are propriul sistem de anticorpi, reprezentat de oameni de bună-credinţă şi instituţii funcţionale, de mecanisme care garantează că nimeni nu este mai presus de lege - nici măcar Băsescu; că nimeni nu este veşnic la putere - nici măcar Băsescu; că nimeni nu este buricul pământului - nici măcar Băsescu. Aşa cum afirma un coleg de-al nostru, Băsescu merită extirpat chiar mâine. Însă ce rost mai are să riscăm să spargem buba şi astfel să prelungim prezenţa puroiului în corp? Ce rost mai are să se intervină chirurgical asupra unei tumori în regres? Ce rost are să-l supunem la efort suplimentar pe pacientul aflat în convalescenţă - pensionarul, profesorul, cadrul militar, revoluţionarul, părintele şamd, cărora Băsescu le-a golit buzunarele? Ce rost mai are să acordăm atâta atenţie cuiva care deja reprezintă trecutul? Răbdare, răbdare, răbdare! După faptă, şi răsplata. Istoria deja l-a uitat pe Băsescu, românii deja l-au trimis acolo unde îi este locul. În gând, zi de zi, clipă de clipă, în fapt concret, la referendum şi în sondaje. |



