Mugurel Surupăceanu
Mugurel Surupăceanu

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 aprilie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.53/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 aprilie 2010

  1. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:
  1.19 Mugurel Surupăceanu - declaraţie politică: "Turismul românesc dispare";

Interventie consemnata conform materialului depus la secretariatul de sedinta

 

Domnul Mugurel Surupăceanu:

"Turismul românesc dispare"

Problemele din turismul românesc nu mai sunt un secret pentru nimeni. Aceste probleme afectează atât imaginea ţării, cât şi economia naţională. Litoralul Mării Negre, dar şi staţiunile montane din România nu au reprezentat o alternativă viabilă pentru turiştii care au preferat să-şi petreacă sărbătorile pascale în Bulgaria sau Grecia.

Ministrul turismului pretinde că implementează mai multe strategii pentru revitalizarea turismului românesc. La nicio lună distanţă de 1 Mai, ziua în care românii vor pleca în număr mare pe litoral (tind să cred că nu înspre cel românesc) staţiunile de la Marea Neagră arată ca după un dezastru. Plajele nu sunt amenajate, iar câinii vagabonzi se plimbă în voie printre gunoaie şi resturi de construcţii. Managerii hotelurilor încă nu asigură că vor deschide sezonul estival pentru 1 Mai. Explicaţia este simplă: românii au descoperit în afara ţării hoteluri şi plaje decente, dar şi preţuri care nu îi fac să se gândească de două ori înainte de a pleca în vacanţă. Turismul românesc merge către un declin fără precedent.

Aceste probleme au fost îndelung dezbătute, dar soluţiile au întârziat să apară. Din nefericire, acestea sunt doar câteva dintre hibele unui domeniu care altădată funcţiona în România. Altele vin dinspre zone care, pe vremuri, erau pline de turişti, iar astăzi zac în degradare. Municipiul Galaţi, oraş cu port la Dunăre, reprezenta în trecut un punct turistic atractiv. Astăzi nici măcar gălăţenii nu-şi mai pot petrece câteva zile liniştite în vreunul dintre locurile de agrement. De exemplu, spaţiul de agrement "Lacul Vânătorilor", un loc în care altădată campingul era plin de turişti, zace în mizerie. În acest loc mai vin doar câţiva pescari locali. Cabanele sunt distruse, iar spaţiul nu mai beneficiază de curent electric de 10 ani. Autorităţile locale ridică nepuntincioase din umeri susţinând că nu sunt bani nici pentru investiţii minime. Ministrul turismului promite la televizor o ţară de vis. Din păcate, visul este în realitate îngropat sub ruinele degradării şi ale nepăsării.

O parte din istoria României se pregăteşte de prăbuşire în staţiunea Herculane. Staţiunea balneo-climaterică, un loc înfloritor care atrăgea mii de turişti, se pregăteşte de un sfârşit mizer. Astăzi, ea nu mai reprezintă un punct de interes pentru nimeni. Lipsa de utilităţi, mizeria şi degradarea îi pun pe fugă pe turişti, care preferă alte zone pentru relaxare şi tratament. La fel se întâmplă şi cu complexul istoric Borsec.

Avem o ţară frumoasă pe care nu ştim să o exploatăm. Aceasta este singura concluzie în faţa unei realităţi care desfide orice regulă a bunului-simţ. Turismul românesc este îngropat sub ruine sub privirile nepăsătoare ale ministrului Elena Udrea, care are tupeul să le spună românilor că, de fapt, ceea ce vedem noi toţi nu este real şi că România merită să fie destinaţia de vis pentru o vacanţă. Doamna ministru, din păcate, România turistică seamănă tot mai mult cu un coşmar decât cu un vis.