Dezbateri parlamentare

Domnul Laurenţiu Nistor:

"«Glasul roţilor de tren» este tot mai firav..."

În România, după ce am ajuns pe locul 121 din 144 într-un clasament al monitorizării drumurilor, situându-ne în spatele unor ţări precum Camerun, Bangladeş, Egipt, Costa Rica şi Liban, lumea a-nceput să se agite şi să ceară autostrăzi, mai ales care să treacă şi dincolo de Carpaţi. În schimb, tot mai puţini îşi pun problema căilor ferate, una dintre cele mai eficiente şi mai rapide modalităţi de transport la nivel mondial.

Un management mai mult decât defectuos şi multiplele căpuşări ale CFR-ului au adus în sapă de lemn fosta "a doua armată a ţării". În loc să fie încurajat, transportul pe calea ferată a colapsat tot mai mult, astfel dându-se la fier vechi multe garnituri de tren şi mii de tone de şine, reducându-se numărul de linii de cale ferată, perturbând astfel viaţa a zeci de mii de oameni prin reducerea şi chiar eliminarea a sute de trenuri care circulau zilnic, transportând la destinaţie călătorii, ajutând mii şi mii de navetişti să ajungă la locurile de muncă sau la casele lor.

Un exemplu. Calea ferată care lega Deva, capitala judeţului Hunedoara, de oraşul Brad a fost gândită încă din anii '30 ai secolului trecut - primele studii topografice au fost realizate în anul 1937, iar lucrările de construcţie au demarat în 1939, continuând pe toată perioada războiului. Pe atunci se considera că această legătură feroviară era mai mult decât necesară, întrucât în acea vreme încă se mai găseau vizionari în domeniu şi se dorea dezvoltarea economică a ţării. Însă, după 1989, interese diferite faţă de cele ale unei bune dezvoltări economice a României au dus şi la abandonarea acestui traseu. După ce a fost închisă circulaţiei în 1998, calea ferată dintre Deva şi Brad a fost furată, bucată cu bucată de către hoţii de fier vechi şi vândută la centrele de colectare, iar tronsonul Brad-Crăciuneşti a fost demontat total în 2007.

Această situaţie se regăseşte însă mai peste tot în ţară, nepăsarea, neglijenţa, incompetenţa, interesele obscure aruncând pe apa Sâmbetei infrastructura şi transporturile feroviare în ansamblu. S-a ajuns până acolo încât se schimbă orarul trenurilor de aşa manieră încât să devină ineficiente şi să se poată scoate din circulaţie. Astfel, orele de plecare a unor trenuri de călători au fost modificate în aşa fel încât să se piardă legăturile cu alte trenuri, ceea ce a dus automat la scăderea numărului de călători care foloseau trenurile respective, care, după unu-doi ani au fost anulate pentru că "nu mai erau rentabile". Cum aceste trenuri anulate au fost suficient de multe, s-a redus numărul de linii de cale ferată, în multe zone liniile duble devenind linii simple, dispărând astfel şinele, firele de cupru, cablurile şi tot ce se mai putea da la fier vechi. La aceste metode de dărâmare a CFR s-au adăugat şi pagubele megaafacerilor gen Nicolaiciuc...

Parcă e un făcut: noi, românii, n-avem voie să avem nimic bun, să ne păstrăm proprietatea asupra unor sisteme de interes naţional. Am privatizat - culmea, nu cu societăţi private, ci cu alte state! - sistemul energetic, sistemul de telecomunicaţii, am renunţat la industria grea, la industria de apărare, ne-am pus la pământ industria uşoară şi pe cea alimentară. De peste un sfert de secol se chinuiesc unii să pună la pământ şi transportul pe calea ferată, care se pare că trebuie făcută cadou cuiva, tot ca să nu fie la români.

Poate că este timpul să reevaluăm situaţia şi să readucem CFR-ul pe locul său, acolo unde trebuie să fie. Mai ales că, odată cu epuizarea combustibililor fosili, va rămâne principala variantă de transport al mărfurilor şi persoanelor pe distanţe medii şi lungi, iar noi, ca guvernanţi responsabili, suntem obligaţi să gândim din timp pentru viitor.